Absolut șocant! Legea care poate distruge mii de vieți: Parlamentarii au lăsat-o să treacă

Este absolut șocant. Parlamentarii au comis-o din nou. Au lăsat să treacă o lege care poate distruge mii de vieți. Actul normativ a trecut deja de prima Cameră.

Parlamentarii s-au luat cu alegerile prezidențiale și campania electorală, dar au comis o eroare care poate fi fatală pentru mii de oameni.

Canabisul, aproape de legalizare

Proiect extrem de controversat trecut cu vederea de către senatori. Aceștia au adoptat tacit actul care legalizează canabisul. Ce-i drept acesta, dar și derivatele lui ar putea fi folosite doar în scopuri medicale. Propunerea legislativă urmează acum să ajungă pe masa Camerei Deputaților, for decizional.

Nota de adoptare tacită pentru acest act normativ, pentru care termenul de dezbatere şi vot în prima Cameră sesizată s-a împlinit pe 30 octombrie, a fost citită, în plen, de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu. Actul normativ reglementează „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis şi ale substanţelor preparate pe baza acestor plante”.

Prin propunerea legislativă, iniţiată de 87 de parlamentari preponderent PSD, este înfiinţată Agenţia naţională privind utilizarea plantelor de canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătăţii, care să autorizeze creşterea şi vânzarea canabisului şi a medicamentelor din această plantă în farmacii şi condiţiile de prescriere medicală.

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională privind Canabisul, achiziţionează toată producţia internă de plante de canabis, substanţe şi preparate ce conţin canabis şi asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate.

„Prescripţia medicală pentru plantele de canabis, substanţele şi preparatele ce conţin canabis poate fi emisă, pentru tratamentul în ambulatoriu, de medicii specialişti sau, după caz, medici veterinari, în scop medical, oricărui pacient în legătură cu care medicul specialist consideră necesar preparatul respectiv ca tratament”, stipulează proiectul de lege.

Ministerul Agriculturii ar urma să stabilească, prin ordin, condiţiile de cultivare a plantei de canabis şi criteriile privind calitatea culturilor.

„Activităţile de producere, fabricare, depozitare, comerţ, intermediere, deţinere şi distribuire, în vederea utilizării în domeniul medical, a plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis sunt interzise fără autorizaţia eliberată de Ministerul Sănătăţii”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citește și:

Loading...

Revista Presei