Acești români vor primi 2500 de lei. Senatul a decis. Cine sunt peroanele vizate

bani

Se dau bani europeni pentru o parte din angajații români. Decizia a fost luată de senat. Aceștia urmează să primească un stimulent în valoare de 2.500 de lei brut lunar.

 

Persoanele care vor beneficia de acest stimulent sunt cei din domeniul medical.

Beneficarii sunt medicii, personalul medical sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19.

„Ministerul Sănătăţii a constatat că limitarea aplicării acestei măsuri la categoriile de personal enumerate este de natură a crea inechităţi sociale în rândul altor categorii de personal care în aceeaşi măsură este supusă riscului de infectare”, se arată în expunerea de motive a OUG 64/2020.

De asemnea, printre categoriile vizate de OUG 64/2020 pentru a beneficia de stimulentul financiar se numără personalul care furnizează servicii de asistenţă medicală comunitară, personalul din cadrul Direcţiilor de sănătate publică implicat în activităţi de recoltare pentru testare SARS-COV 2, verificare şi evaluare medicală a persoanelor care traversează punctele de frontieră, personalul din reţeaua de medicină legală implicat în manipularea şi efectuarea necropsiei pacienţilor decedaţi de COVID-19, personalul din cadrul Direcţiilor sanitar-veterinare direct implicate în activităţi de testare şi diagnosticare a SARS-COV2, personalul militar şi civil din cadrul structurilor MAPN care execută activităţi similare celor menţionate la categoriile anterioare.

Cine stabilește beneficiarii

Legat de lista personalului care beneficiază de stimulent de risc, aceasta se stabileşte prin decizia conducătorului unităţi angajatoare pentru activitatea desfăşurată în cadrul unităţii inclusiv pentru activitatea desfăşurată în condiţiile legii într-un un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.

Revista Presei