Adevărul despre Ștefan Bănică Junior. Ce i-a făcut Cristinei Țopescu

Ștefan Bănică Junior este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Artsitul este cunoscut pentru hiturile sale, dar și pentru relațiile agitate pe care le-a avut cu mai multe femei cunoscute din România.

A ieșit cam șifonat din majoritatea relațiilor, iar gurile rele au spus că ar fi un om violent. Una dintre aceste femeie a fost și regretata Cristina Țopescu.

Jurnalista a fost iubita cântărețului înainte ca el să se căsătorească cu Mihaela Rădulescu. Deși se pare că relația lor nu s-a încheiat într-un mod foarte plăcut, cei doi nu au vorbit urât niciodată unul despre celălalt.

Era un om violent?

Totuși, jurnalista a dat de înțeles că este un om violent. Se pare că acesta nu se putea controla, jignea și făcea crize de gelozie. Cristian spunea că avea o fire mai primitivă.

„Cred că nu m-a iubit nimeni atât de mult cum a făcut-o el. De multe ori îi spuneam că îmi doresc să mă iubească mai puțin, dar să mă respecte mai mult. Am avut o poveste pasională. Pentru mine va rămâne un om special. Ștefan era impulsiv, primitiv în relația cu o femeie. Amenința, făcea crize de gelozie urâte, în care nu-și mai controla limbajul și jignea…”, a povestit Cristina Țopescu.

Cei doi au rămas prieteni

„Cristina rămâne o persoană foarte dragă sufletului meu, avem o relaţie super ok, de prietenie. Aşa a fost şi aşa va fi!’, spunea Ştefan Bănică în emisiunea „Acces direct’, în urmă cu şapte ani.

Vedeta i-a luat apărarea când a fost acuzat că și-ar fi bătut partenerele.

‘Ștefan e o persoană impulsivă, nervoasă, dar în niciun caz nu e în stare să bată femeile. Noi ne-am iubit foarte mult, dar nu ne-am înțeles. Eram și mult mai tineri. M-am simțit foarte iubita atunci. Cred că nimeni nu m-a iubit atât de mult cum a făcut-o el. Va rămâne un om special în sufletul meu!’, spunea Cristina Țopescu despre Ștefan Bănică.

Loading...

Revista Presei