Adio pensii pentru acești români! Un lider PNL a decis. Cine sunt cei vizați

de: Ana Toma
01 iul. 2020
Adio pensii pentru acești români! Un lider PNL a decis. Cine sunt cei vizați

Pensiile acestor români vor fi tăiate. Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman a decis. Sunt vizați sute de pensionari, iar printre funcțiile vizate se numără și cele de directori de închisoare. 

Florin Roman a anunțat depunerea în Parlament a unui proiect de lege potrivit căruia, foștii torționari ai regimului comunist nu vor mai beneficia de pensie de serviciu.

Pe lista expusă de liderul liberal se numără directorii închisorilor comuniste, dar și cei care au primit sentinţe definitive de crime împotriva umanităţii.

”Săptămâna viitoare, în sesiune extraordinară, vom depune un nou proiect de lege, prin care extindem restricţia cu privire la pensia de serviciu şi pentru cei care au fost torţionari ai regimului comunist, spre directorii închisorilor comuniste, spre cei care, practic, au fost cu sentinţe definitive de tortură, de crime împotriva umanităţii, pentru că nu mai vrem ca un fost comandant de puşcărie comunistă să meargă acasă cu 75.000 de lei şi să le râdă în nas celor pe care i-a torturat în închisorile comuniste”, a spus Roman la Palatul Parlamentului.

Cine rămâne fără pensie

De asemenea, Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate, proiectul de lege care prevede că nu vor beneficia de pensie de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, membrii Corpului diplomatic şi consular, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curţii de Conturi condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

“Nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”, se arată în documentul adoptat

De asemenea, “nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”.