Adrian Titieni rupe tăcerea! Ce le-a transmis fostei sale soții și lui Alexandru Papadopol. Mesaj impresionant

În urmă cu câțiva ani, Adrina Titieni pe atunci declara că doar moarte ar putea să o despartă de soțul său, Adrian Titieni. Dar iată că teatrul se juca nu numai pe scenă în cazul ei. Numită acum Irimescu, actrița are o relație de mai mult timp cu Alexandru Papadopol, care era căsătorit cu Ioana Ginghină. Cei doi au împreună o fetiță.

Divorțul lor a fost un adevărat șoc în lumea showbizului, întrucât păreau că formează familia perfectă. Doar că lucrurile nu erau deloc roz, pentru că Alex, cum îi spun prietenii, se îndrăgostise de soția celui care i-a fost până nu demult mentor și coordonator al tezei sale de doctorat.

De dragul copiilor…

Mai mulți apropiați au dezvăluit pentru presa mondenă că Adrian Titieni a fost distrus când a aflat de relația celor doi. S-a simțit trădat, mai ales că Adriana Irimescu și Alexandru Papadopol au apărut sărutându-se ca doi adolescenți, chiar în văzul tuturor. Celebrul regizor a dorit să păstreze aparențele de dragul copiilor. Fiica este studentă la medicină, iar fiul la teatru.

“N-am ce să comentez… suntem divorţaţi. Am divorţat cred că acum un an şi jumătate. Lume, viaţă, oameni. Le doresc tot binele din lume”, a fost mesajul emoționant lui Adrian Titieni, preluat de spynews.ro.

”La un moment dat, oricum ar fi apărut, că e la unul, că e la altul, la un moment dat apărea cineva. Dar să nu fie atât de public şi să nu fie atâtea săruturi pătimaşe în public. Doar că eu asta aş fi vrut, şi de la mine am pretenţia să nu fie pe stradă, în locuri publice, deoarece copiii sunt răi la şcoală. Internetul le este la îndemână, nu trebuie să le spună părinţii acasă“, a precizat Ioana Ginghină pentru Antena Stars.

Loading...

Te-ar putea interesa și: