Al Treilea Război Mondial?! Toată planeta stă cu sufletul la gură!

Toată omenirea stă cu sufletul la gură să vadă desfășurarea ultimelor evenimente internaționale, care au pus lumea diplomatică pe jar. 

Dovada interesului enorm pentru evenimentele din ultimele ore sunt căutările frenetice pe internet referitoare la Al Treilea Război Mondial.

Astfel, în topul căutărilor Google se situează următoarele cuvinte sau expresii: „Soleimani”, „Franz Ferdinand”, „Trump” și „Al Treilea Război Mondial” (căutări care, în limba engleză, sunt formulate sub expresia „WW III”).

S-au făcut astfel o mulțime de paralele între uciderea lui Soleimani și asasinarea, la Sarajevo, în urmă cu peste un secol, a fostului arhiduce al Austriei, Franz Ferdinand. Un asasinat care, știm bine, a provocat declanșarea unui război mondial. Primul.

„Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură”

Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ”la locul şi momentul potrivit” uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak, informează AFP.

”America trebuie să ştie că atacul său criminal împotriva generalului Soleimani a fost cea mai gravă eroare a sa (…) America nu va putea evita consecinţele acestui calcul greşit”, afirmă într-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate naţională. ”Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură (…) la locul şi momentul potrivit”, se mai arată în acelaşi text, conform căruia Washingtonul ”va fi responsabil pentru consecinţele ce decurg din fiecare aspect al acestei acţiuni criminale”.

Însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse.

Printre cei ucişi se numără şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Potrivit Pentagonului şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să descurajeze noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.

Loading...

Revista Presei