Al Treilea Război Mondial?! Ultimul anunț al lui Donald Trump este înfricoșător

Lumea stă cu sufletul la gură să vadă ultimele evoluții ale scandalului diplomatic uriaș dintre Statele Unite ale Americii și Iran, cu atât mai mult cu cât au intervenit și marile puteri ale lumii, precum China și Rusia.

Ultimele declarații ale lui Donald Trump sunt deosebit de grave și vin să pună și mai mult pe jar comunitatea internațională.

Azi-noapte, Trump, a avertizat Teheranul că Statele Unite au identificat 52 de situri în Iran şi le vor lovi „foarte rapid şi foarte dur” dacă Republica Islamică atacă personal sau obiective americane.

Unele din aceste situri iraniene „sunt de nivel foarte înalt şi foarte importante pentru Iran şi pentru cultura iraniană”, a precizat Donald Trump într-un mesaj pe Twitter. „Statele Unite nu mai doresc ameninţări!”, a atras el atenţia.

Donald Trump a subliniat că numărul 52 corespunde cu cel al americanilor ţinuţi ostatici timp de peste un an cu începere de la sfârşitul lui 1979 în ambasada Statelor Unite la Teheran.

Anunţul făcut de preşedintele Statelor Unite intervine ca răspuns la ameninţările cu răzbunarea formulate de liderii de la Teheran după lovitura americană care l-a ucis la Bagdad pe generalul iranian Qassem Soleimani, şeful Forţelor Quds, însărcinate cu operaţiuni în exteriorul Iranului.

Al Treilea Război Mondial, căutat intens pe Google 

Dovada interesului enorm pentru evenimentele din ultimele ore sunt căutările frenetice pe internet referitoare la Al Treilea Război Mondial.

Astfel, în topul căutărilor Google se situează următoarele cuvinte sau expresii: „Soleimani”, „Franz Ferdinand”, „Trump” și „Al Treilea Război Mondial” (căutări care, în limba engleză, sunt formulate sub expresia „WW III”).

S-au făcut astfel o mulțime de paralele între uciderea lui Soleimani și asasinarea, la Sarajevo, în urmă cu peste un secol, a fostului arhiduce al Austriei, Franz Ferdinand. Un asasinat care, știm bine, a provocat declanșarea unui război mondial. Primul.

Loading...

Revista Presei