Alertă de coronavirus în România! Raed Arafat, avertisment pentru populaţie: Nu are tratament și poate suferi mutații

Alertă în România cu privire la virusul ucigaş coronavirus care este la un pas să ajungă şi în România, după ce a luat pe val toată Italia. Ţinând cont de faptul că peste un milion de români locuiesc acolo, autorităţile se tem că aceştia îl vor aduce şi în România. Mai mult, primele cazuri suspecte au început deja să apară, chiar dacă oficial nu a fost confirmată boala în România.

Raed Arafat, avertisment pentru români!

Raed Arafat a transmis recent un avertisment românilor, cărora le transmite că infecţia cu coronavirus nu are încă un tratament şi nu există niciun vaccin specific. Astfel, noua boală poate fi tratată doar simptomatic. Mai mult, potrivit șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), acest tip de virus poate suferi cu uşurinţă mutații. De asemenea, se pare că nu se manifestă ca o gripă obişnuită.

„Coronavirsul nu are tratament. Și nici nu există vaccin. Se tratează simptomatic. Dacă se agravează situația, se apelează la Terapie Intensivă. Se recomandă ca cei care au simptome să nu se trateze singuri, să nu ia antibiotice. Nu avem un vaccin pentru el. Când vom avea vaccin, se va putea reduce la maximum răspândirea lui. Nu știm dacă nu se va schimba ca și comportament și ca impact. Pe parcurs, poate suferi mutații. Manifestarea sau impactul poate fi mai serios. u este sigur 100% că dacă v-ați format imunitatea împotriva lui, să nu-l mai luați încă o dată. Fiind un virus nou, sunt multe studii în realizare. Noi știm că se transmite pe calea aerului, dar sunt studii care verifică dacă nu se transmite prin salivă sau altceva”, a spus Arafat, duminică seară la Antena 3.

Tratamentul simptomatic, importanță majoră

„Tratamentul simptomatic poate avea importanță foarte mare. Scăderea febrei, combaterea sindromelor conexe sunt foarte importante. Este un virus nou. Nu există studii că există imunitate încrucișată cu acest virus. Putem lua măsuri să ne protejăm: să respectăm reguli de igienă personală, să ne spălăm corect pe mâini, să limităm călătoriile, să evităm locurile aglomerate inutil”, a mai spus secretarul de stat, la Antena 3.

Revista Presei