Alimente interzise în perioada de izolare! Ce să nu cumpărăm potrivit nutriţioniştilor

562030l

Există o serie de alimente care nu ar trebui cumpărate şi mâncate în perioada izolării. Fie că sunt periculoase, ori că au prea multe calorii, există numeroase feluri de mâncare de evitat în timp ce stăm în casă. În această perioadă trebuie să avem o dietă care să reducă din aportul de calorii, mai ales că posibilitatea de mişcare este una redusă. Vezi ce spun nutriţioniştii despre alimentația  adecvată în autoizolare.

Ce alimente trebuie să evităm în izolare

Atunci când facem cumpărăturile trebuie să știm ce alimente ar fi mai bine de evitat. Statul în casă și lipsa mișcării ne fac să fim mai vulnerabili decât de obicei, iar alimentația noastră trebuie să fie una sănătoasă. În aceste zile, majoritatea persoanelor sunt tentate să comande fast-food sau să își achiziționeze produse ușor de preparat, însă nutriționiștii avertizează că ar trebui să fim mai atenți în această perioadă la ce mâncăm, pentru a nu ne afecta starea de sănătate.

Ce spun nutriţioniştii

Celebrul nutriționist italian Gianluca Mech a explicat exact ce tip de alimente trebuie să evităm să cumpărăm pentru ca izolarea să nu ne afecteze atât silueta, cât și starea de sănătate.

„Alimentele de evitat în timpul carantinei sunt cele procesate, adică exact ce majoritatea oamenilor tind să cumpere considerând că nu sunt ușor perisabile. Acestea conțin ingrediente sintetice, precum agenți de intensificare a aromelor, coloranți, emulsifianți, îndulcitori artificiali și alți aditivi folosiți pentru a imita calitățile alimentelor proaspete. Pot conține acizi grași trans, adică grăsimi industriale capabile să reziste la temperaturi ridicate. De asemenea, fac alimentele să reziste mai mult și să nu râncezească. Acizii grași trans nu sunt sănătoși, deoarece pot crește nivelul LDL (colesterolul „rău”), dar nu și HDL (colesterolul „bun”), crescând riscul de a dezvolta boli cardiovasculare”, a spus Gianluca Mech.

Alimente de evitat în izolare

„Alimentele procesate sunt sărace în vitamine, fibre și alți micronutrienți esențiali. Printre acestea găsim: băuturile dulci și carbogazoase, gustările dulci ambalate, înghețata industrială, ciocolata, dulciurile industriale, pâinea, margarina, biscuiții industriali, prăjiturile și amestecurile pentru prăjituri, cereale „nenaturale” pentru micul dejun, băuturile energizante, băuturile de fructe cu adaos de zahăr sau îndulcitori artificiali, carnea procesată (cum ar fi cârnații), supele instant și multe altele”, a mai explicat Gianluca Mech.

Revista Presei