Alocațiile pentru copii ar putea să dispară! Olguța Vasilescu, prima reacție după anunțul lui Orban

După ce Ludovic Orban a făcut luni un anunțul controversat potrivit căruia alocațiile pentru copii ar putea să dispară, cel puțin în forma actuală, fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a avut o reacție extrem de dură la adresa premierului. Anunțul privind veniturile a milioane de copii a fost făcut pe Facebook de liderul social democrat.

 Reacția Olguței Vasilescu privind dispariția alocațiilor

Social-democrații, în frunte cu Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, par să folosească tema alocațiilor în scop electoral. Acesta pare să fie și motivul pentru care fostul membru al Executivului a explodat pur și simplu după ce Ludovic Orban a anunțat luni că sunt discuții ca alocațiile pentru copii să fie înlocuite cu vouchere, premierul motivând decizia că sumele alocate trebuie să fie destinate exclusiv creșterii copilului.

Alocaţia copilului e un drept universal, stabilită prin tratate internaţionale. Ea se acordă pentru copil, indiferent de venitul părinţilor şi de aceea nu se pot aloca sume diferite sau sub formă de voucher. Parcă sunt la concursul de idei trăznite cei de la PNL! În fiecare zi mai testează câte o prostie! Şi da, salariaţii au deduceri la impozite dacă au copii, în funcţie de numărul lor şi chiar şi pentru soţ sau soţie dacă nu este salariat acesta! De unde să ştie toate astea Violeta ca să îi spună şi lui Orban? Ea are treabă cu liftierele…”, a scris Lia Olguţa Vasilescu luni seara, pe pagina personală de Facebook.

Anunțul lui Orban a luat lumea prin surprindere

Ludovic Orban, premierul interimar al României, a transmis, luni, că nu s-a luat încă o decizie în privința alocațiilor, însă se caută prin exemplele altor țări astfel încât banii primiți să fie cheltuiți exclusiv în interesul copiilor și nu al părinților.

”Nu am luat nicio decizie în privința alocațiilor, am vorbit doar despre faptul că există și alte modele. În alte țări există un stimulent pentru familiile cu mai mulți copii, ca de exemplu o reducere a impozitelor. Este, de fapt tot un stimulent. Mai există și varianta în care alocațiile să fie acordate sub formă de vouchere, care să poată fi folosite doar în interesul copiilor. Vom lua o decizie în această privință”, a spus Ludovic Orban, prezent la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor.

Revista Presei