ANAF angajează fără examen pe salarii deloc mici! Ce condiție trebuie să îndeplinești

ANAF este instituția în care au loc cele mai multe schimbări. Procedurile și legislația se schimbă regulat, astfel că angajații Fiscului sunt de-a dreptul exasperați, iar mulți caută soluții să iasă mai repede la pensie. Și asta în condițiile în care salariile nu sunt deloc mici. De altfel, astăzi mediul privat oferă venituri mai mici la un volum mai mare de muncă față de stat.

Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD și ministru al Finanțelor, propune întinerirea personalului ANAF și se gândește să excludă complet examenele și să angajeze tinerii care au terminat studii economice și au avut media peste 8. Propunerea lui nu este una pe placul tuturor. Doar că la capitolul imagine bifează câteva puncte în rândul studenților, care se gândesc deja spre ce instituții să se îndrepte odată cu finalizarea studiilor.

„La noi se pensionează în acest an cam 2.700 de angajaţi pe zona de ANAF. Am spus să trebuie să scoatem procedura asta care e foarte greoaie, să laşi tinerii să intre în sistem. Şi anume, toţi cei care au absolvit o facultate de profil economic, de exemplu media 8, deci dacă a trecut acea facultate, a trecut licenţa şi media pe facultate e minim 8, înseamnă că a făcut şcoală. În sistemul de ANAF şi Finanţe să intre fără examen, că sunt oameni de finanţe, stă şase luni în perioada de probă şi dacă după şase luni şi-a făcut ce trebuia să facă, rămâne în sistem mai departe, să nu mai dea concursuri, că blocăm, nu intră oameni tineri în sistem şi nu se schimbă mentalitatea celui din sistem, pentru că sistemul nu lasă nimic să intre”, a spus Eugen Teodorovici.

Un job la stat, bine plătit este visul multor tineri. Doar că în momentul de față, instituțiile publice sunt populate de foarte mulți copii, nepoți sau cunoscuți ai unor politicieni, ceea ce a condus la o scădere masivă a încrederii în tot ce înseamnă statul român.

Loading...

Te-ar putea interesa și: