Andreea Bălan a spus adevărul! De ce s-a decis să divorțeze. George Burcea e terminat

Andreea Bălan a spus adevărul! După săptămâni întregi de controverse și scandaluri, vedeta a pus piciorul în pag. S-a decis să divorțeze și să facă public totul. George Burcea e terminat. 

Andreea Bălan, adevărul despre George Burcea

Andreea Bălan și George Burcea vor divorța. Nu mai există nicio îndoială. Actorul a părăsit deja casa în care locuia cu vedeta. Iubirea, în cazul lor, a durat numai 4 ani și jumătate, iar greșelile au apărut la cinci luni distanță de cununia religioasă.

Cântăreața a decis să nu fie prea afectată de dvorț. Își vede de carieră. A lansat o nouă melodie, ”Inimă de fier”, o piesă despre puterea de a te ridica ori de câte ori viața te încearcă.

Nimeni nu s-ar fi gândit că situația va degenera astfel, cel puțin în atât de puțin timp de la marele eveniment. Din spusele vedetei, soțul său și-a schimbat comportamentul în decembrie, când a început să lipsească nopți de acasă. Solista a marcat faptul că a încercat o împăcare, dar până să fie prins de Poliție conducând sub influența drogurilor.

„Acum lucrurile s-au aşezat într-un mod negativ, adică ne-am separat, şi cam 90% din ce s-a scris în presă este adevărat, şi de aceea acum pot să vin şi să spun ceva concret. Da, ne-am separat.

Dar na, acum trei săptămâni, încă nu ştiam încotro, eu trăgeam de relaţie, am încercat să mă împac, să vedem, să rezolvăm problema, încă nu se descoperise problema aceea, cu poliţia, şi atunci eu am încercat foarte mult să repar, şi să fim împreună, pentru că, repet, eu mi-am dorit foarte mult o familie”, a spus Andreea Bălan la emisiunea lui Dan Capatos, de pe Antena 1.

George Burcea e terminat. Nu mai există nicio șansă de împăcare. Jumătatea trupei Andre a evidențiat faptul că și-l dorește pe George de odinioară, ceea ce este foarte greu.

„Nu are cum să existe o iertare dacă el continuă aşa şi dacă comportamentul lui este ca în ultimele trei luni. Eu îmi doresc să fie ca înainte, doar că el nu dă semne, şi atunci trebuie să îl eliberez. Eu nu pot să îl ţin legat. Dacă el nu îşi mai doreşte această familie, evident că vom ajunge la divorţ”, a mai spus cântăreața.

„De o săptămână nu am reuşit să plâng şi azi am plâns pentru prima oară…este o situaţie pe care eu nu am reuşit să o schimb, adică am depus eforturi, dar nu am reuşit, am făcut tot ce am putut. A fost o situaţie care nu a depins de mine, nu am avut ce să fac”, spune Andreea.

Revista Presei