Andreea Berecleanu a dezvăluit tot! Ce a făcut vedeta în trecut! S-a aflat după plecarea de la Antena 1

Andreea Berecleanu, una dintre cele mai apreciate jurnaliste de televiziune din România a făcut o serie de dezvăluiri inedite după ce a încheiat colaborarea cu Antena 1, după 17 ani de apariții TV. Aceasta spune că în toată cariera nu a fost restrânsă și nu ar accepta să înceapă de acum.

Ce a făcut Andreea Berecleanu în trecut

Inedit este faptul că în trecut, cunoscuta prezentatoare nu a fost atrasă de jurnalism și visa să devină altceva când va crește. Într-un interviu pentru Antena 3 aceasta a vorbit despre copilărie și despre cum a ajuns de fapt să facă jurnalism.

„Eu nu aveam drumul acesta cu televiziunea. Ai mei m-au lăsat să aleg, ştiau că am aptitudini umaniste. Traducător am vrut iniţial, ai mei au fost de acord. Într-adevăr, au încercat pe la 13-14 ani să urmez medicina, dar când au văzut că trebuie să dau examen la fizică şi chimie, m-au lăsat pe drumul meu. La început, nu am știut că voi ajunge jurnalist și la 12-13 ani, având foarte mulți medici în familie, am cerut foarte insistent să mi se explice cum se împarte musculatura, cum se face o injecție, cum se ia o tensiune, bineînțeles că aveam sprijinul și acordul bunicilor mei de a aplica toate cunoștințele pe ei, pentru că erau deja persoane în vârstă și făceam lucrurile astea și le-am făcut pe o perioadă de câțiva ani, probabil cu gândul ascuns sau neascuns de a da la Medicină. Le-am făcut injecții de care aveau nevoie, dar știam exact ce să fac”, a explicat Andreea Berecleanu.

Cu toate acestea, drumul s-a modificat pe parcurs și a ajuns să facă cu totul și cu totul altceva în loc de medicină.
„Eram foarte talentată la limba română, la limbile străine, engleză, franceză, eram olimpică. Au fost de acord că în orice direcţie umanistă o iau va fi mult mai binem intrat la facultate, la limbi străine. Şi o colegă mi-a spus că lucrează la Soti, primul canal independent care avea emisia după miezul nopţii. Am ajuns acolo să văd cum e şi nu m-a mai lăsat să plec. M-au pus să dau o probă, am intrat în direct citind nişte ştiri utilitare şi am rămas ca prezentator pentru jurnalele mai mici. Noi făceam cam de toate. Eram reporteri de teren şi redactori, de toate”, a mai povestit jurnalista.

Cum a ajuns la Antena 1

„Apoi am ajuns la Antena 1, care se înfiinţase în urmă cu un an. Am ajuns în octombrie 1994. M-am întâlnit cu Florin Brătescu, care ştia că am experienţă, şi m-a angajat pe loc. Apoi am plecat la Pro TV, unde am stat aproape 9 ani, iar în 2003 m-am întors la Antena 1. Atunci când am făcut acea alegere, de a rămâne jurnalist, eu ştiam ce aleg. Ştiam că nu am de pierdut”, a conchis Andreea Berecleanu, vorbind despre cariera sa la Antena 1 și Pro TV.

Loading...

Revista Presei