Andreea Berecleanu, nou proiect media! Cu ce televiziune concurentă Antena 1 a semnat

Andreea Berecleanu

După 17 ani de muncă la Antena 1, Andreea Berecleanu a decis să-și dea demisia. Acesteia nu i-au convenit noile schimbări de la Observator, așa că a decis să plece. Locul ei a fost luat de Sandra Stoicescu, care s-a întors recent din concediul de maternitate.

Deși fosta prezentatoare a spus că se va dedica unor proiectele personale, iată că aceasta începe o colaborare firavă cu Kanal D. Mai întâi ea va fi văzută la Teo Show, într-un interviu, urmând ca în perioada următoare să se decidă dacă va avea un viitor cu postul turc de televiziune.

Ce spune Andreea Berecleanu

„Am filmat pentru colegii de la Kanal D. Cu cine? Aşa cum se vede din fotografii, cu Eva, fiica mea.

Am vorbit despre viaţă în această perioada, pre şi post izolare, de reluarea activităţilor de zi cu zi, am răspuns tuturor întrebărilor puse de reporter cu multă decentă şi experienţă. În curând, la Teo Show!”, a spus Andreea Berecleanu.

Acesta a ajuns la pupitrul Observator în anul 2010 pentru a o înlocui pe Alina Petrescu, care înregistra audiențe slabe. Vedeta s-a descurcat foarte bine și a devenit un simbol al știrilor de la ora 19:00, alături de Andreea Esca. Dar acum Antena 1 a dorit o schimbare, care nu i-a fost pe plac, așa că a părăsit definitiv trustul Intact.

Revista Presei