Anunțul momentului despre pensii! Se va întâmpla chiar anul acesta

Anunțul momentului despre pensii a venit tocmai de la noul ministru, Lucian Ovidiu Heiuş. Acesta a fost audiat, astăzi, dar a primit aviz negativ, din păcate.

Acesta va va portofoliul la Ministerul Finanţelor Publice și va majora pensiile și alocațiile.

Colectare bombă la ANAF

Ministrul a declarat că va face tot posibilul pentru ca pensiile și alocațiile să crească chiar de anul acesta.

„Trebuie în primul rând să urmărim execuţia bugetară, iar unul din obiectivele pe care le am eu ca ministru care are în subordine Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este de a realiza o colectare suficient de bună pentru ca, cel puţin începând cu 1 septembrie, să majorăm aceste pensii aşa cum este legea în vigoare.

Este o lege aprobată. Eu sunt un om care toată viaţa mea am respectat şi am aplicat legea. Nu există un alt temei de drept decât ca ministru de Finanţe să pui în aplicare legile care sunt în vigoare la un moment dat. Chiar dacă ele prevăd nişte cheltuieli”, a spus Lucian Heiuş.

Deși există riscul ca deficitul să o ia razna, ministrul a declarat că atunci „când este lege nu există tocmeală”.

De ce nu s-au majorat alocațiile

„Alocaţiile în România au fost majorate. Este o lege care este aprobată. Pentru că legea a fost aprobată după aprobarea bugetului de stat şi pentru că legea finanţelor publice prevede ca în primele şase luni să nu poţi să faci rectificări bugetare s-a dat acea ordonanţă de prorogare a termenului de aplicare a acelei majorări.

Nu aveai cum. Erau două legi care intrau în contradicţie”, a declarat Lucian Heiuş.

Ministrul a fost întrebat dacă legea care prevede dublarea alocaţiilor este una populistă, iar el a spus că atunci când vorbim despre copii şi natalitate „nu este normal şi corect să discutăm despre populism sau alt gen de lucruri”.

Revista Presei