Apare o nouă monedă! Ce valoare va avea și cum arată

Apare o nouă monedă! În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 14 octombrie 2019, Banca Națională a România a lansat o nouă monedă în circuitul numismatic.

Este vorba despre o monedă de argint cu tema 75 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • Valoare nominală 10 lei
  • Metal argint
  • Titlu 999‰
  • Formă rotundă
  • Diametru 37 mm
  • Greutate 31,103 g
  • Calitate proof
  • Cant zimţat

Aversul monedei prezintă cele două fețe ale medaliei jubiliare din aur ,,Ardealul Nostru”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2019”.

Reversul monedei redă imaginea Monumentului ostașului român de la Carei, inscripţia în arc de cerc „ELIBERAREA ARDEALULUI DE NORD” și data la care a fost eliberat ultimul teritoriu ocupat din Transilvania ,,25 octombrie 1944”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 360,00 lei.

Monedele din argint cu tema 75 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Citește și:

Loading...

Revista Presei