Atenţie! Cât de toxice sunt de fapt conservele! Ce conţine mâncarea din ele

07 mart. 2020
Atenţie! Cât de toxice sunt de fapt conservele! Ce conţine mâncarea din ele

Descoperire şocantă a cercetătorilor în privinţa cutiilor de conserve. Se pare că acestea conţin o serie de substanţe dănătoare. Mai mult, acestea sunt absorbite în corp ca apoi să cauzeze grave probleme de sănătate. Chiar dacă multe companii producătoare au exclus substanţa bisphenol A din producţie, aceasta mai este găsită în continuare în multe obiecte de uz casnic, cum ar fi cutiile de plastic, pungile, sticlele de plastic, cutiile de conserve şi chiar jucăriile pentru copii.

Mâncarea din conserve, un adevărat pericol pentru sănătate

Atenţie dacă obişnuiţi să consumaţi mâncare la conservă. Aceasta conţine o substanţă chimică extrem de periculoasă, numită bisfenol A, un disruptor endocrin utilizat la fabricarea obiectelor de plastic. După presiunile consumatorilor, aceasta a fost eliminată din biberoanele pentru copii şi sticlele de apă. Cu toate acestea, un grup de experţi de la Environmental Working Group (EWG), au constatat că doar 10% dintre companiile producătoare au eliminat în totalitate BPA şi din cutiile metalice ale alimentelor.

„Restul fabricilor, din cele 354 cercetate, continuă să folosească bisfenol A”, conform Samara Geller, reprezentant EWG.

Ce este Bisfenolul A (BPA)

Bisfenolul A (BPA) este o substanţă organică prezentă în mai multe materiale plastice. Cutiile metalice de conserve sunt de obicei căptuşite cu un strat subţire de material plastic, ce are rolul de a preveni ruginirea cutiei şi a păstra produsele proaspete. Cercetările arată că BPA trece din stratul de material plastic în alimentul din cutie şi este absorbit apoi rapid în organism. Cercetătorii au descoperit că doar consumul unei singure conserve poate creşte de 20 de ori nivelul bisfenolului în sânge. În UE, utilizarea bisfenolului A este interzisă doar la fabricarea biberoanelor. Studiile au demonstrat că BPA este toxic şi interferează cu acţiunea hormonilor în organism. Substanţa afectează calitatea spermei şi a embrionilor, dereglează concentraţia hormonilor tiroidieni şi sexuali în organism şi creşte riscul de diabet. Mai mult, poate duce la modificări comportamentale la copii şi creşte riscul pubertăţii precoce.

Pericolul din conservele de ton

Mare atenţie, un pericol imens atunci când vine vorba de conserve îl reprezintă conservele de ton. Astfel, femeile gravide, bătrânii cu boli cronice și copiii ar trebui să evite consumul de ton în conservă din cauza conținutului mare de metale grele (plumb, cadmiu și mercur).