Atenție mare! Masca se poartă obligatoriu și pe stradă în aceste condiții! Riscați amenzi colosale dacă sunteți surprinși altfel

26 mai 2020
Atenție mare! Masca se poartă obligatoriu și pe stradă în aceste condiții! Riscați amenzi colosale dacă sunteți surprinși altfel
Mască de protecție

Masca a devenit obligatorie, dar nu mulți o poartă corect. Potrivit legii 55/2020 aceasta trebuie să acopere și gura și nasul, iar dacă nu se întâmplă acest lucru, riscați o amendă de până la 2500 lei.

Mascase poartă obligatoriu în spaţii comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, conform avocatului Gheorghe Groza, care a analizat atent legislația în vigoare. Din fericire, în spaţii deschise, precum parcurile sau pe stradă, oamenii au voie să iasă fără mască, însă doar dacă nu au niciun fel de simptom al coronavirusului.

În schimb, „cei care prezintă simptome cum sunt temperatura, tusea şi strănutul, sunt obligaţi să poarte masca peste tot ”, a explicat avocatul pentru Mediafax.

Ce spune medicul Alexandru Rafila

“Masca nu este recomandat să fie folosită pe stradă. Sigur, o folosim pe stradă dacă găsim o zonă aglomerată. Dar altfel, masca, conform recomandărilor, trebuie purtată doar în spații închise și în mijloace de transport în comun. Nu trebuie neapărat să utilizăm masca dacă mergem cu bicicleta, facem alergare prin parc și intersecția noastră cu alte persoane este de foarte scurtă durată și nu este foarte apropiată”, a spus și celebrul medic epidemiolog Alexandru Rafila la Digi24.