Atenție, români! S-a schimbat vârsta de pensionare! Legea a intrat în vigoare deja

pensie

Atenție, români! Acestor categorii de români le-a fost schimbată vârsta de pensionare, iar legea a intrat în vigoare începând cu 6 august.

Astfel, românii care au locuti cel puțin 30 de ani în zone afectate grav de poluare din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui, vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme.

Proiectul de lege în cauză a modificat art 65 alin 5. din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. De modificările în cauză vor beneficia 28 de localități.

Atenție, români! S-a schimbat vârsta de pensionare! Legea a intrat în vigoare

“Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate.

De măsura în cauză vor beneficia cei care au locuit cel puțin 30 de ani într-una din localitățile: Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Veţel, Şoimuş, Baia de Criş, Ghelari, Teliuc, Certej, Băiţa, Orăştie, Deva din judeţul Hunedoara.

Astfel, cei care au locuit pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vâstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”, se mai arată în textul articolului de modificare a legii.

 

Revista Presei