Atenție români! Se schimbă legea pensiilor. Ce obligații vor avea Casele de Pensii

pensii

Anunț major pentru milioane de români. Se schimbă legea pensiilor. Anunțul vine din partea ministrului Muncii, Violeta Alexandru, iar potrivit acesteia Casa de Pensii va avea noi obligații odată ce modificările intră în vigoare.

Violeta Alexandru a anunțat pe pagina personală de facebook modificarea unei prevederi importante din legea pensiilor. Noua decizie aduce o nouă obligație pentru Casele de Pensii și a fost luată în urma unui caz din județul Alba, în care o persoană nu a primit suma corectă timp de 16 ani.

„Nu ați uitat cazul doamnei A.B. din județul Alba, pensionara căreia – deși i s-a calculat corect noua pensie la trecerea de la pensie anticipată la cea de limită de vârstă – nu i s-a făcut corect plata timp de 16 ani? Nici eu!

Alături de Casa Națională de Pensii și de parlamentarii liberali (Florin Roman) am modificat prevederea din lege. Am eliminat termenul de prescripție de 3 ani. De la intrarea în vigoare a noii prevederi, dacă o (nouă) decizie de pensie nu a fost pusă în plată în cuantum corect iar pensionarul sesizează acest aspect la un interval de timp mai mare de 3 ani, casa de pensii va fi obligată să plătească pensia integrală de la data înscrisă în decizia de pensie. Nu doar pentru o perioadă de 3 ani, cum se făcea până acum.

Sunt multe probleme. Parcă vin toate peste mine. Vechi și nerezolvate. Mici sau mai mari, le judec la fel. Nu renunț până nu se rezolvă. Cât de multe pot. Mă interesează schimbări de sistem, vreau să îndrept lucruri ca să nu se mai întâmple astfel de cazuri cum a fost cel al doamnei”, scrie Violeta Alexandru.

Un ajutor pentru pensionari 

Ministrul Muncii a mai precizat că noua modificare va fi de ajutor inclusiv în cazul persoanelor care aduc documente în completarea celor existente la dosarul de pensionare.

În acest context, Violeta Alexandru se declară optimistă cu privire la rezolvarea situațiilor din sistem și de asemenea a ținut să își ceară scuze public persoanei care a avut de suferit în legătură cu calcularea pensiei.

”Modificarea pe care am reușit să o facem va ajuta și persoanele care aduc documente în completarea celor existente la dosarul de pensionare, în urma acestora urmând să beneficieze de un cuantum crescut al pensiei. Până acum oamenilor acestora li se acorda diferența de bani doar pentru 3 ani. Profund injust! Acum vor primii toți banii înapoi, de la momentul stabilirii noului drept de pensie!

Am convingerea că, de la rezolvarea acestor situații, sistemul se schimbă. La Alba am schimbat directorul
casei de pensii la scurtă vreme de la numirea mea în Guvern. Cum o fi putut el să stea liniștit (chiar cu capul la cutie) când cazul a arătat greșelile din perioada în care conducea Casa? Pe oamenii aceștia cărora nu le pasă (se vede din atitudine; nu am o problemă când văd recunoașterea greșelii și dorința de rezolvare) îi schimb sau declanșez procedurile administrative de evaluare. Oricum, indiferentă nu rămân pe principiul: lasă că trece timpul și se uită! Cei care își văd de treabă, nu au niciun motiv de îngrijorare. Facem treabă împreună! Indiferent de funcții, muncim îmoreună până îndreptăm problemele.

Îi cer, încă o dată, scuze doamnei A.B. Felul în care am înțeles să îi cer scuze domniei sale și celor care ar fi putut fi afectați a fost să rezolv problema ca să nu se mai întâmple!”, mai scrie ministrul.

Revista Presei