Avertisment privind masa de Paşte! Sfatul nutriționiștilor pentru sărbători în timpul pandemiei

retete-pentru-masa-de-paste

Sărbătoarea Paştelui vine cu mese imbelsugate, iar nutriţioniştii ne sfătuiesc să avem mare grijă ce bucate şi în ce cantităţi pregătim masa. Există un pericol real al sărbătorilor în timpul pandemiei, mai ales că în ultima perioadă am făcut mai puţină mişcare şi am fost izolaţi în casă, pentru a nu răspândi coronavirus.

Tradiţia trebuie respectată, dar cu atenţie

Nutriţioniştii atrag atenţia că trebuie să nu exagerăm cu mâncarea în aceste zile şi să fim cumpăraţi, altfel problemele pot fi grave. Ce avem de făcut în aceste zile.

„Tradiţia clar trebuie să rămână una dintre componentele acestei perioade din punct de vedere alimentar, mâncăm carne de miel sau de ied, cozonacul, ouăle fac și ele parte din meniul acestor zile, diferită va fi doar cantitatea pe care o pregătim.

Nu suntem mulți la masă, suntem doar familia apropiată și atunci a găti în exces nu are niciun sens în acest an cel puțin. Așadar, porțiile trebuie să fie mai mici și cantitatea pe care o gătim va fi mai mică”, a explicat nutriționista Ligya Alexandrescu potrivit Antena 3.

Atenţie la drob şi la carnea de miel

„Dacă facem, de exemplu drob, vom avea mai multe verdețuri decât carne, în așa fel încât tot ce înseamnă sedentarism, lipsa de mișcare, să nu se vadă foarte mult, consumând alimente grase, prea multă carne și prea multă proteină animală. Sarea o putem înlocui cu sare potasică pentru a reduce tot ce înseamnă retenție hidrică.

Cozonacul, dacă înainte făceam mai mulți acum ne limităm la unul sau doi, în funcție de cât de mare e familia, așa încât în a 3 -a zi de Paște să terminăm aceste produse. Nu multe ouă, multe legume, trebuie să însoțească fiecare fel al mesei. Există multe persoane care nu mănâncă carne de miel și atunci carnea de pui, curcan, la fel de gustoase vor ieși preparatele.

Să nu uităm că mielul este un animal tânăr și carnea de animal tânăr are tendința să crească acidul uric. Echilibru și la masa de Paște, preparate tradiționale și multă, multă liniște în suflet”, mai spune specialista.

Citește și:

Revista Presei