BNR, anunț pentru toți care au cont la bancă! Ce trebuie să știe românii

16 mart. 2020
BNR, anunț pentru toți care au cont la bancă! Ce trebuie să știe românii

Starea de urgență implică o serie de măsuri care îi privesc inclusiv pe cei care au conturi bancare. Banca Națională a României a ținut să vină cu o serie de precizări. 

„Suntem în perioada în care luăm primele măsuri care să permită o funcţionare relativ normală a economie. Sunt două categorii de măsuri. Prima vizează păstrarea lichidităţii în sistemul bancar. În aceste moment sunt bani suficienţi în bănci sunt bani suficienţi în ATM-uri şi facem şi toate eforturile, împreună cu sistemul bancar, ca ministerul de Finanţe să aibă acces la aceşti bani”, a spus Suciu la Antena 3.

Suciu a subliniat că nu este niciun motiv de îngrijorare legat de depozitele bancare, de banii din bănci ai oamenilor, iar starea de urgenţă nu va avea niciun impact în legătură cu sistemul bancar.

„Nu este nicio legătură între instalarea stării de urgenţă şi situaţia sistemului bancar, nu este niciun motiv de îngrijorare sau de a încerca să scoatem bani din ATM şi din bănci . Este un apel la calm pe care îl fac, la bună-cuviinţă şi la înţelegerea situaţiei respective”, a explicat purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale.

Ce se întâmplă cu moneda națională

Dan Suciu a precizat că a doua măsură pe care BNR o ia este să păstreze, în condiţiile evoluţiei pieţei, în condiţiile volatilităţii din pieţele internaţionale a stabilităţii cursului şi a dobânzilor.

„Ştiu că astăzi aţi consemnat recorduri şi aţi consemnat ca atare. Dar trebuie să ţinem cont şi de contextul regional şi în contextul regional, de exemplu, zlotul a avut o depreciere de 0,7%, forintul de 0,7, leul de doar 0,1. Din acest motiv spun că, cu o asemenea depreciere, avem o stabilitate a cursului de schimb ţinând cont de noile condiţii economice. De aceea spun: o comparaţie în termenii aceştia cu epoca de altădată, în care evoluţia leului era într-un anumit fel, aproape că nu se mai susţine.

Suntem într-o nouă dimensiune economică, într-o nouă paradigmă economică, şi, chiar dacă nominal lucrurile evoluează pe context de depreciere sau aşa mai departe, sau în context de record, nu cred că mai este potrivit să le consemnăm ca atare de vreme ce, aproape că aş spune, lumea s-a schimbat”, a precizat Suciu.