Bomba zilei: O super-vedetă revine la TV! Era cel mai iubit prezentator și făcea ravagii printre fani

Într-un timp, era cea mai mare vedetă din România, iar fanii, mai precis fanele, mureau după el. Acum se întoarce din nou pe sticlă, cu o nouă emsiune. 

Dacă nu ați ghicit deja, este vorba despre Mircea Radu, celebrul prezentator al emisiunii ”Din dragoste.”

Ultima sa apariţie pe micul ecran a fost la ”Ie, Românie” (Antena 1), întreruptă brusc, anul trecut.

Acum, iubitul prezentator TV revine pe micile ecrane cu o emisiune la TVR. Este vorba despre formatul recent achiziționat „Down the road. Aventura”, care va fi difuzat la TVR 1, din luna decembrie, conform informațiilor paginademedia.ro.

„Cred că „Down the road. Aventura” va fi un „hit”. Dincolo de asta, va fi un program iubit de telespectatori, pentru că putem fi martori la aventura vieţii unor tineri. Plecăm într-o excursie, în care nu contează destinaţia, ci doar călătoria. În decursul celor opt zile în care vom fi împreună, ne vom distra, vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona.

Vom trece prin toate stările de la bucurie la tristeţe, de la reţinere la voinţă şi curaj. La început, mi-am zis că voi fi alături de tineri în călătoria vieţii lor. Apoi, mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele, într-o călătorie interioară a celui care sunt şi a celui care cu siguranţă am devenit după întâlnirea cu prietenii mei speciali,” a declarat Mircea Radu, ciat de paginademedia.ro.

 

Citește și:

Loading...

Revista Presei