Când intră în vigoare noua lege a pensiilor și cum se va modifica vârsta de pensionare. Raluca Turcan a explicat totul

de: Ana Toma
28 mai 2021
Când intră în vigoare noua lege a pensiilor și cum se va modifica vârsta de pensionare. Raluca Turcan a explicat totul

Pensionarii din România dar și angajații care urmează să iasă curând la pensie au simțit o presiune uriașă în ultimele zile. S-a vorbit despre creșterea vârstei de pensionare, eliminarea pensiei anticipate, însă ministrul Muncii Raluca Turcan, are explicații pentru fiecare lucru în parte.

Conform ministrului, noua lege a pensiilor nu va intra în vigoare în niciun caz în acest an și nici măcar în următorul. Raluca Turcan a spus că este nevoie de timp pentru ca procesul să fie dus la bun sfârșit.

Când intră în vigoare noua lege a pensiilor

Noua lege a pensiilor ar urma să fie votată în Parlament la finalul anului 2022 , în condițiile în care, în primul rând este nevoie ca procesul de digitalizare să ajungă la final.

Raluca Turcan susține că reforma nu poate fi făcută peste noapte, iar un an și jumătate este totuși un timp destul de rapid, în condițiile în care alte legi ale pensiilor au durat ani de zile.

”Întregul proces, digitalizarea și evaluare, și componenta legislativă să fie finalizat la mijlocul anului viitor. Legea să fie votată în Parlament spre finalul anului viitor. Reforma nu se face peste noapte”, a spus Raluca Turcan, la Digi24.

Cum va crește vârsta de pensionare

Cât despre vârsta de pensionare, ministrul Muncii a ținut să sublinieze faptul că după ce a fost anunțată o reformă la nivelul sistemului de pensii au apărut fel de fel de teorii, când, de fapt, adevărul este cu totul altul

Raluca Turcan susține că această creștere a vârstei de pensionare despre care se tot vorbește va fi doar o opțiune pentru cei care vor să lucreze mai mult în sistem și nicidecum o obligație, în condițiile în care România are într-adevăr un deficit de angajați.

Acesta a fost și motivul pentru care, Guvernul a decis introducerea unei astfel de opțiuni.

Atunci când vorbești de reformă se pot emite tot felul de teorii. În spațiul public noi am spus constant că, în privința vârstei de pensionare, noi vorbim despre opțiune. În România suntem într-un deficit de calitate în viața activă a angajaților și avem obigația să introducem opțiunea”, a mai spus ministrul.

”Este nevoie de o reformă”

Raluca Turcan a explicat și motivul pentru care românia are nevoie de o reformă. Ministrul susține că Guvernul este practic obligat să facă acest lucru în condițiile în care România are niște probleme ”cronice”. Există inechități uriașe în sistem, iar reforma rămâne singura soluție.

Mai sunt niște probleme cronice. Avem inechități uriașe în sistemul de pensii. Avem un raport de 1 la 100 între pensia minimă și cea mai mare pensie. Avem oameni pensionați la o zi distanță cu pensii diferite.

Suntem obligați să facem reformă, dar reforma nu se face cu japca. Reforma se face venind un plus de contributivitate, să aducem mai mulți factori care să reprezinte contributivitatea, să crească mai mult pensiile mici și să încurajăm opțional menținerea în viața profesională”, a adăugat Turcan.