Cătălin Botezatu, internat de urgență în spital! Cum se simte designerul

21 aug. 2019
Cătălin Botezatu, internat de urgență în spital! Cum se simte designerul

Cătălin Botezatu a fost internat de urgență în spital! Un control de rutină l-a împiedicat pe designer să plece în Singapore.Se pare că o problemă de sănătate minoră s-a agravat și îi face probleme.

Botezatu a mărturisit totul pe contul său de Facebook. În urma controlului, medicii l-au internat de urgență.

„Călător cu treburi prin lume, îmi neglijez deseori sănătatea. Așa că ieri, pregătindu-mă pentru un zbor lung spre Singapore, am fost nevoit să fac o „escală” la Spitalul Sanador. O problemă minoră s-a agravat brusc, în câteva ore. Fără ajutorul d-lui doctor Gîngu Constantin, medic primar urolog, ar fi trebuit să anulez totul. Un control pe care îl credeam a fi de rutină s-a transformat într-o internare ad-hoc. Medicație, analize, explicații, știință pură și profesionalism – toate mixate intensiv m-au pus rapid pe picioare. Ne vedem zilele viitoare, după ce răsucesc câteva fuse orare. Vă pup și vă doresc o zi frumoasă!”, a scris Cătălin Botezatu.

Botezatu a fost operat de urgență!

În luna iulie, Cătălin Botezatu a suferit o intervenție chirurgicală tot la Spitalul Sanador.

„De la aeroport, direct la Sanador, unde am găsit tot sprijinul medical necesar pentru a trece cu succes printr-o intervenție absolut necesară. După două zile de la operație sunt aproape pregătit să revin la planurile din agendă. Mi-am luat un weekend că să am grijă de sănătatea mea”, a scris Cătălin Botezatu pe Facebook.

În 2014 și 2015, a fost operat pe cord într-o clinică din Turcia. I s-a montat un stent la inimă.