Câte ore avem nevoie să dormim de fapt, pe noapte pentru a fi la capacitate maximă. Ultimele date de la specialiști

de: Ana Toma
21 feb. 2021
Câte ore avem nevoie să dormim de fapt, pe noapte pentru a fi la capacitate maximă. Ultimele date de la specialiști
Insomnie

Somnul este un lucru important de care trebuie să ținem cont dacă ne dorim să facem față cu brio provocărilor zilnice. Specialiștii recomandă 7-8 ore de odihnă în fiecare noapte, însă nu foarte mulți dintre noi țin cont de acest aspect.

Probabil te întrebi de ce ai nevoie de aceste opt ore de somn și ce impact au ele asupra organismului? Ei bine, el mențin trupul sănătos și la capacitate maximă. De asemenea, în timpul somnului există o serie de procese care ne regenerează practic și ne pregătesc pentru următoarea zi.

Beneficiile unui somn de opt ore

Dacă te numeri printre norocoșii care dorm opt ore pe zi, trebuie să știi că acest lucru este benefic pentru arderea caloriilor și eliberarea melatoninei. Cu alte cuvinte, în timpul somnului,  temperatura corporală scade pentru a reduce rata de ardere a caloriilor şi eliberarea melatoninei, acel hormon care joacă un rol esenţial în ritmul circadian.

Un lucru pe care puțini îl știu este faptul că, pe perioada somnului, pierdem în greutate și scăpăm de apa acumulată în corp prin transpirație, asta în condițiile în care în perioada zilei acest lucru nu prea se întâmplă.

Această clarificare ar putea fi și misterul pentru care când ne cântărim dimineața, cel mai probabil vedem că cu câteva grame mai puțin decât ziua precedentă.

Tenul tău va fi regenerat

În timp ce dormim, corpul nostru crește și în înălțime. Cum este posibil așa ceva? Ei bine, atunci când dormim în poziție orizontală, discurile coloanei noastre vertebrale se decomprimă şi se rehidratează, ceea ce le va creşte puţin volumul.

Așa că, de multe ori când ne trezim dimineața, este posibil să constatăm că suntem puțin mai înalți decât înainte de somn.

Un somn de opt ore are grijă și de tenul tău. În cazul în care nu știai până acum, colagenul, proteina care ne conferă un ten cu aspect tânăr şi sănătos, este produs în cantitate mai mare pe întreaga perioadă a somnului, spre deosebire de în timpul zilei, când viteza cu care se produce este mai mică.

Ce se poate întâmpla în timpul somnului

Tu știi ce se întâmplă atunci când adormi? Multe persoane se trezesc în timpul nopții fără să își dea seama. De asemenea, altele ating starea de veghe chiar şi de 15 ori pe oră, doar că se întâmplă totul pentru atât de puţin timp, încât nici măcar nu ne dăm seama şi nu ne mai amintim de aşa ceva.

Acest lucru se întâmplă atunci când trecem de la o etapă a somnului la alta. Și mâncarea are un impact asupra somnului, anumite alimente ne dau un somn agitat, pe când altele ne strică calitatea somnului, așa că mare atenție la acest aspect.

Pentru a ne bucura de calitatea somnului, cafeaua trebuie evitată, iar în cameră trebuie să fie întuneric. De asemenea, ecranele trebuie să dispară cel puțin cu jumătate de oră înainte de somn.