Ce a pățit Mircea Badea pe Valea Prahovei! A povestit în direct la Antena 3

Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei”, a povestit în ce situație a fost pe Valea Prahovei, loc în care a fost în perioada sărbătorilor care a trecut.  

„Sunt câteva momente este o văicăreală națională: e aglomerat pe Valea Prahovei! Da, e, ce să vezi! A fost întotdeauna și cred că în timpul vieții mele va fi aglomerat pe Valea Prahovei.

Adică în vacanța de iarnă te așteptai că nu e aglomerat pe Valea Prahovei? Ba da! Eu am fost pe Valea Prahovei, nu din cauză că mi-am dorit eu, ci pentru că a fost o conjunctură…

Dar am ajuns pe Valea Prahovei. Am stat în mașină ca berilă? Am stat. Asta cu văicăreala, însă, e ca și cum de-ai fi așteptat ca dintr-o dată ca un miracol să vină cineva să facă ceva. Îmi venea să și râd în văicăreală, mai stăteam pe acolo, pe la Comarnic și mâncam semințe virtuale”, a spus Mircea Badea.

Și ministrul Transporturilor a rămas blocat 

Ministrul Transporturilor a povestit că fost blocat şi el, de Sărbători, în aglomeraţia de pe Valea Prahovei.

„Şi eu am trăit această situaţie, din păcate. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât eşti într-o funcţie de decizie şi vezi în detaliu blocajele pentru care aceste obiective nu pot înainta. Am făcut şase ore, şase ore şi jumătate de la Bucureşti la Braşov, pe 30 decembrie. Românii s-au săturat să asculte şi să audă politicieni „ne propunem să…”, „vom face…”. Aş vrea să spunem foarte clar: „am făcut”, „facem”, a susţinut Bode.

„Spun că noi am avea nevoie de aproximativ 40 de miliarde de euro ca să ne punem la punct în următorii 10 ani tot ce înseamnă infrastructură feroviară şi rutieră. Cred că România îşi permite acest lucru. Dacă nu vom face noi acest lucru, indiferent de culoare politică, şi nu ne vom aşeza la masă, copiii noştri, peste 15 ani, vor vorbi despre lipsa infrastructurii moderne în România”, a precizat Bode.

Loading...

Revista Presei