Ce județe din România au scăpat de coronavirus și care este orașul cel mai afectat

virus-scapat-de-sub-control-in-romania-33830 (1)

Coronavirusul face, în fiecare zi, noi victime. În România, anumite zone au avut mare noroc. Până acum, mai multe județe au fost ferite de acest virus.

Mai exact, din 41 de județe, doar 31 au fost afectate de coronavirus. Astăzi, 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.

7 județe au scăpat

În județele Giurgiu, Călărași, Tulcea, Sibiu, Harghita, Argeș, Dâmbovița nu s-a depistat niciun caz de coronavirus.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire. De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.

Sunt 29 de cazuri noi din care 12 Bucureşti, 7 Iaşi, 3 Ilfov, 2 Hunedoara, câte 1 caz în Alba, Bihor, Maramureş, Olt, Suceava.

București e cel mai afectat

În Capitală sunt depistate 84 de cazuri. Bucureștiul e urmat de Hunedoara cu 21, Timiș – 17, Arad – 15, Brașov, Constanța cu câte 12 îmbolnăviri, Ilfov-9, Iași cu 19.

Vârstă celor infectați între 1 și 72 ani. Sunt atât contacti ai cazurilor pozitive existente, cât și persoane care au călătorit în zone afectate că de exemplu Spania, Italia, Marea Britanie

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Totodată, în urma sesizării polițiștilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință , 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pe numele a trei bărbați, întrucât aceștia nu au respectat măsurile de carantină. Totodată, celor trei bărbați le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 41 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 17 martie, ora 08.00 – 18 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.395 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 7.885 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp, spun cei de la Grupul de Comunicare Strategică.

Revista Presei