Ce se întâmplă cu pensiile românilor! Florin Cîțu, anunț pentru milioane de oameni

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a postat astăzi un anunț, pe Facebook, în care s-a adresat celor 5 milioane de pensionari din România, și nu numai. 

„Avem scheme de ajutor pentru toți angajații din România și avem linii de creditare pentru toate companiile din România. Pentru cei din sectorul public, plătim toate salariile la timp pentru toți angajații. Pentru pensionari, toate pensiile vor fi plătite la timp. Nu lăsăm pe nimeni în urmă, nu ne oprim aici. Venim cu mai multe măsuri care să îi ajute pe români”, a spus Florin Cîțu, într-un mesaj postat pe Facebook.

Sunt peste 5 milioane de pensionari în România

Numărul mediu de pensionari a fost de 5,140 milioane de persoane în trimestrul patru din 2019, în scădere cu 6.000 persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a ajuns la 4,669 milioane de persoane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii ) a fost de 1.412 lei, în creştere cu 9,% faţă de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.372 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,1% (comparativ cu 48,7% în trimestrul precedent). Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 107,8%.

Revista Presei