Celebru hipnoterapeut explică: Stresul și anxietatea pot fi transformate în bine

Stresul și presiunea nu numai că îți pot distruge cariera și viața sentimentală, dar îți pot deteriora foarte puternic și starea de sănătate. Celebrul hipnoterapeut Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, dezvăluite pentru cititorii VoxBiz că există mai multe metode fezabile prin intermediul cărora putem face face factorilor nocivi din existența noastră.

“Un concept care devine din ce în ce mai important în ceea ce privește presiunea este „perspectiva asupra stresului”. Dacă recunoşti că provocările stresante îţi pot accentua concentrarea, îţi consolidează motivația și îţi oferă oportunități de învățare și realizare, atunci ai o stare de spirit „pozitivă”. În schimb, dacă stresul se manifestă ca experienţă neplăcută, debilitantă și puternic tulburătoare, atunci ai o stare de spirit ‘negativă’.

Atunci când oamenii se confruntă cu o zi despre care știu că va fi o provocare, persoanele cu o stare de spirit „pozitivă” vin cu strategii de coping, își sporesc performanța și își încheie ziua cu energie. Pentru persoanele cu o mentalitate ‘negativă’, se întâmplă exact contrariul. Perspectivele stresului nu sunt vizibile doar la adulți, primele semne vizibile putând fi recunoscute încă din adolescență. În principiu, cei care cred în beneficiile potențiale ale stresului sunt mai puțin predispuși să se simtă stresați în urma evenimentelor dificile”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Cum ne schimbăm stresul negativ într-unul pozitiv?

Hipnoterapeutul este de părere că, atunci când suntem plini de anxietate din cauza că suntem mereu sub presiune la locul de muncă sau pentru că există o oportunitate deosebit de solicitantă sau un eveniment stresant în viaţa noastre, o soluție pe termen scurt poate fi să ne uităm la un film horror. Frica indusă cu intenţie poate calma creierul, ducând la o recalibrare a emoțiilor noastre.

“Eustres (“eu” înseamnă “bun” în limba greacă) este stresul plăcut, care nu dăunează sănătății cuiva. Este sentimentul pe care îl avem atunci când suntem captivați de cineva și ne îndrăgostim, atunci când jucam un impecabil joc de tenis, când primim un premiu, atunci când ne ascultăm copilul cântând pe scenă. Toate acestea reprezintă stresul în forma sa cea mai bună”, declară Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.De asemenea, specialistul afirmă că un simplu mesaj de încurajare de la un prieten sau de la partenerul de viață ar putea să producă minuni în viața noastră emoțională.
“Trimiterea unui mesaj către partener sau unui prieten care se confruntă cu o sarcină dificilă îl poate face pe acesta să se simtă mai bine. Un studiu realizat de psihologul Emily Hooker, care a implicat efectuarea anumite sarcini stresante, precum matematica mentală sau susținerea unui discurs în public de către mai mulți voluntari; în tot acest timp, tensiunea arterială și ritmul cardiac le-au fost înregistrate de către cercetători.

În timp ce așteptau să înceapă ceea ce aveau de făcut, o parte dintre participanți au primit mesaje de la parteneri, aceştia aflându-se într-o cameră alăturată. Aceste mesaje au fost fie de susținere (Nu îţi face griji. Este doar un studiu. Vei fi în regulă), fie banale (E frig aici).

Analiza datelor fiziologice au arătat că şi textele banale, nu doar cele de susținere, au redus tensiunea arterială ale participanților, atât în timpul pregătirii, cât și în timpul sarcinii propriu-zise. Când ne aflăm sub presiune psihologică, pare mai util să ni se reamintească faptul că există cineva care are cu adevărat grijă de noi, decât să primim sfaturi avizate”, consideră Eugen Popa.

Totodată, o altă metodă care poate transforma stresul nociv în Eustres este simpla prezență fizică a unei persoane dragi nouă. “Simpla vizualizare a unui om iubit poate modera răspunsul fiziologic al corpului la stres. De aceea, este foarte important pentru noi să trăim mereu conștient momentul când o persoană dragă nouă este în preajma noastră, deoarece de multe ori trec zilele și nu conștientizăm că trăim clipe glorioase, unice, în care prezența unui suflet cald este atât de vindecătoare pentru stările noastre, pentru provocările prin care trecem”, conchide președintele Asociației Române de Hipnoză, Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Revista Presei