Cine este Dan Vîlceanu cu adevărat. Ce studii și ce avere are noul ministru al Finanțelor

de:
18 aug. 2021
Cine este Dan Vîlceanu cu adevărat. Ce studii și ce avere are noul ministru al Finanțelor

Dan Vîlceanu este noul ministru al Finanțelor și își va începe oficial mandatul, odată ce președintele Klaus Iohannis va semnat decretul pentru numirea acestuia în funcție.

Puțini știu însă detalii despre noul ministru, dar și cum și-a început cariera politică. Dan Vâlceanu are 49 de ani, este căsătorit, are doi copii și de-a lungul timpului a deținut mai multe funcții politice importante.

Ce studii are Dan Vîlceanu

Dan Vîlceanu a absolvit Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu în anul 1997. De profesie este economist și are un doctorat făcut în cadrul Universității de Vest Timișoara – FEAA.

Deși și-a început cariera politică în cu totul alt partid, a ajuns ulterior în PNL odată cu absorbția vechiului PDL. În prezent, el este liderul PNL Gorj iar acum urmează să preia funcția de ministru al Finanțelor. .

CV-ul lui Dan Vîlceanu este de-a dreptul impresionant. În perioada 2004-2016 a deținut funcția de economist și, respectiv, director economic la mai multe societăți comerciale.

Cât despre lumea politică, el a deținut funcția de președinte TSD Gorj în perioada 2006-2009, secretar Executiv PDL Gorj 2011-2012, prim-vicepreședinte PDL Gorj 2012-2013, președinte PDL Gorj 2013-2015, președinte PNL Gorj 2015 și până în prezent.

Ce avere are noul ministru al Finanțelor

Dan Vîlceanu deține mai multe terenuri în județul Gorj, dar și trei clădiri în județele Gorj și Timiș, conform declarației sale de avere. Cât despre bunuri, el deține un autoturism BMW Seria 5 achizționat anul 2011.

Noul ministru are și două credite la bănci în valoare de aproximativ 39.000 de euro, iar la capitolul „Titluri de stat”, deputatul a trecut suma de 731.501 de lei.