Cine este și cum arată cea mai scundă femeie din lume? Are 26 de ani FOTO

fericire oameni

Cine este și cum arată cea mai scundă femeie din lume? Are 26 de ani și are o înălțime de doar 62,8 centimetri. Se numește Jyoti Amge și face volutariat pe perioada epidemiei.

Poliția a apekat la ea pentru a convinge locuitorii din Nagpur, un oraş din centrul Indiei, să stea în casă. Aceasta îi îndeamnă să se spele pe mâini şi să poarte măşti sanitare şi mănuşi atunci când îşi părăsesc locuinţele.

“Poliţiştii, medicii şi militarii noştri sunt în prima linie a frontului, ei se luptă cu virusul şi salvează vieţi. Eu vreau, deşi sunt scundă, să contribui după posibilităţile mele”, a declarat tânăra indiancă.

“Cer oamenilor să practice distanţarea socială, să rămână în casele lor, pentru a rupe lanţul de transmitere a virusului”, a adăugat ea.

Suferă de nanism

Tânăra are acondroplazie, o formă de nanism. Aceasta a fost declarată, în 2001, cea mai scundă femei din lume și a apărut în Cartea Recordurilor Guinness.

Deși suferă de nanism, tânăra are un job normal și este foarte implicată. Lucrează în televiziune, atât în India, cât şi în Statele Unite.

Indienii nu mai au voie să iasă din case

Conform deciziei autorităților, indienii nu mai au voie să-și părăsească locuința. Aceștia pot ieși doar pentru nevoile de bază, precum achiziţionarea de provizii alimentare şi medicamente.

Deși India ocupă locul al doilea în topul celor mai populate ţări din lume, cu 1,3 miliarde de locuitori, statul a raportat doar 9.300 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 324 de decese.

Desigur, aceste cifre pot fi subevaluate din cauza numărului redus de teste care există la nivel național.

Revista Presei