Complet neașteptat! Cine este iubitul actual al Danei Budeanu! Au încercat să țină totul secret, dar ambii sunt celebri

24 dec. 2020
Complet neașteptat! Cine este iubitul actual al Danei Budeanu! Au încercat să țină totul secret, dar ambii sunt celebri
Dana Budeanu a șocat pe toată lumea cu verdictele sale

După ce Gabriela Firea a pierdut alegerile locale, Dana Budeanu a ieșit din lumina reflectoarelor politice. Aceasta a renunțat la verdictul politic și este posibil să o vedem pe listele pentru parlamentare. Deși a negat cu vehemență acest lucru, încă se mai lucrează la numele care vor reprezenta PSD în alegerile de pe 6 decembrie.

Dana Budeanu a fost una dintre cele mai mari susținătoare ale Gabrielei Firea. Aceasta a acceptat chiar și să meargă în emisiuni televizate pentru a-i face campanie. Interviurile cu Mihai Gâdea și Victor Ciutacu au strâns foarte mulți telespectatori în fața micilor ecrane.

Designerul vestimentar a evitat să dea detalii despre viața ei privată, dar nu mic a fost numărul curioșilor în ceea ce o privește. Despre aceasta se știe că este fosta soție a lui Radu Budeanu, patronul CanCan, Ciao, Gândul și Prosport, cu care are împreună două fetițe și că a avut o relație tumultoasă în urmă cu mai mulți ani cu Iulian Moga, fratele lui Marius Moga.

Cine este noul iubit al Danei Budeanu

Între cei doi îndrăgostiți era o mare diferență de vârstă, el fiind mult mai tânăr, dar acest lucru nu i-a oprit să se afișeze împreună. În prezent, mai multe surse au dezvăluit pentru VoxBiz.ro că Dana Budeanu are o relație, pe care o ține mai degrabă secretă, cu nimeni altul decât Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, unul dintre cei mai influenți oameni politici din ultimii 20 de ani.

Andrei Hrebenciuc era căsătorit cu Irina Noapteș, fiica fostului director al CFR, dar cei doi au divorțat în luna aprilie a acestui an, în secret, la notar, după șase ani de căsnicie. Nunta lor a fost una de vis, cu 400 de invitați, la Palatul Snagov, dar se pare că în ultima vreme nu se mai înțelegeau deloc.

Andrei Hrebenciuc a avut o relație de lungă durată și cu Elena Băsescu, chiar dacă tații lor erau rivali. Povestea lor s-a sfârșit brusc și fiecare și-a găsit iubirea în brațele altcuiva.

Nu este clar de când ar data relația dintre Dana Budeanu și Andrei Hrebenciuc, dar aceasta a fost confirmată de mai multe surse media. Nu și de cei doi, însă un lucru este cert, nu iese foc fără fum.