Coronavirus! Cea mai tare veste vine de la primul român vindecat de coronavirus

masti-fata-farmacii-lugoj-coronavirus

Printre atâtea știri care ar putea crea îngrijorare, este o veste foarte bună venită chiar de la primul român vindecat de coronavirus. Acesta a dat declarații despre cum a decurs totul. 

„Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare”, a declarat Sergiu Sgurescu pentru agenția de presă Mediafax.

„Şi dacă e să fie, până la urmă e o răceală, o gripă care se poate vindeca, adică nu e aşa rău. Nu trebuie să fie panică aşa mare, pentru că e o răceală care se tratează”, a mai spus primul român diagnosticat cu coronavirus.

Tânărul de 25 de ani din comuna gorjeană Prigoria a fost diagnosticat cu coronavirus pe 26 februarie. A fost adus în Capitală, la Institutul „Matei Balş”, iar pe 1 martie era deja externat, pentru că toate testele au arătat că se vindecase.

Peste 13.000 de români, în izolare

Peste 2.000 de persoane se află în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, pentru acestea efectuându-se verificări pentru a depista dacă au coronavirus.

„Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.067 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contractat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 13.745 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală”, informează vineri Grupul de Comunicare Strategică.

Conform sursei citate, până vineri la nivel naţional au fost confirmate 70 de cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID-19 (coronavirus).

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă.

„Starea generală a pacienţilor este bună, cu excepţia pacientului internat la ATI la Institutul ‘Victor Babeş’. Starea pacientului internat la ATI la Institutul ‘Victor Babeş’ este una ameliorată faţă de momentul internării”, precizează sursa citată.

Revista Presei