Cresc salariile pentru profesori! La ce sume frumoase vor ajunge aceștia din septembrie

elev-analiza-substantiv-mama

Plouă cu promisiune de creșteri de pensii și salarii. Deși bugetul de stat se clatină, politicienii promit că-și vor ține promisiunile. Printre beneficiari și profesorii, care potrivit legeii salarizării, din septembrie, ar trebui să primească sume mai mari.

Astfel se va ajunge ca salariul unui profesor care deține gradul I și studii superioare, precum și o vechime de peste 25 de ani să aibă un salariu de bază de 5.517 lei pe lună. Cei cuo vechime cuprinsă ăntre 20 și 25 de ani vor avea un salariu de 5.101 lei pe lună, iar cei cu o vechime între unu și cinci ani, vor avea un salariu de bază de 4.372 de lei.

Diferențele față de trecut, conform impact.ro

salariul de bază în decembrie 2018 – 3.000 de lei
salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 – 5.000 de lei
diferența dintre ele – 2.000 de lei
1/4 din diferență – 500 de lei
salariul de bază de la 1 ianuarie 2019 – 3.000 lei + 500 lei = 3.500 lei
salariul de bază de la 1 ianuarie 2020 – 3.500 lei + 500 lei = 4.000 lei
salariul de bază majorat de la 1 septembrie 2020, conform proiectului de HG – 4.000 lei + 1.000 lei = 5.000 lei, scrie Edupedu.ro.

Un profesor cu grad didactic II, cu studii superioare și cu vechime între 1-5 ani va avea un salariu de bază de 4.235 lei. Iar cei care dețin același grad, dar au o vechime mai mică de 5-10, vor primi 4.326 lei. Pentru o vechime de 10-15 ani se va acorda 4.372 lei, iar pentru o vechime de 15-20 de ani se va acorda 4.417 lei.

Un profesor debutant cu studii superioare va beneficia de un slariu de 4.098 lei pe lună, iar un institutor debutant cu vechime de minim un an va avea salariul de bază de 4.089.

Învățătorii și educatorii care au peste 25 de ani vechime și studii medii vor avea un salariu de bază de 4.372 lei, iar pentru o vechime de 20 – 25 ani, salariul va fi de 4.280 lei.

Cadrele didactice universitare vor primi de la 1 septembrie 2020 salariile prevăzute în grila pentru 2022. Mai concret, un un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 10.880 lei pe lună, în timp ce un profesor universitar cu 5-10 ani vechime va avea 5.625 lei pe lună.

Revista Presei