Criza este aproape! Sute de oameni, dați afară: Urmează alte disponibilizări masive

Criza este aproape! Sute de oameni au fost dați afară deja, dar acesta este doar începutul. Urmează alte disponibilizări masive.

Vorbim despre o importantă companie din România. 180 de oameni au fost deja dați afară fără salarii compensatorii sau alte alternative.

Peste o mie de oameni vor fi dați afară

Totul se întâmplă la Telekom România. S-a anunțat că vor fi ați afară peste 600 de oameni, dar cifra este mult mai mare. Urmează alte 1.400 de concedieri, 236 din zona IT în perioada imediat următoare
Mai, mult, în 2020 se vehiculează cifra de 1.200 de concedieri din zona tehnică, potrivit unor surse din interiorul companiei.

În plus, mandatul directorului general Miroslav Majoros ar fi fost prelungit până la finalizarea tranzacţiilor de vânzare a companiei, conform unor surse apropiate tranzacţiei. Mandatul acestuia expira în noiembrie 2019. Telekom spune că restructurările merg înainte conform planului stabilit în iunie 2019.

Din cei 694 de angajaţi care au fost anunţaţi de Telekom Romnânia că vor fi concediaţi în această perioadă, majoritatea şi-au dat demisia sau au acceptat plata unor salarii compensatorii.

Media salariului de referinţă în Telekom România este de 1.512 lei, ceea ce corespunde unei medii de circa 3.000 de lei ca nivel mediu al salariilor compensatorii încasate de angajaţii din Telekom România.
Restul de 180 de angajaţi care nu şi-au dat nici demisia şi nici nu au acceptat plata unor salarii compenstaorii au primit pe 3 octombrie decizia de concediere colectivă, urmând ca la 1 noiembrie 2019 să intre în perioada de preaviz, iar pe 1 decembrie direct în şomaj.
Dar asta nu e tot. Alţi 236 de angajaţi din zona IT urmează a fi concediaţi în perioada următoare. Au început deja negocierile sau redactarea documentelor pentru restructurare, fie prin transfer de întreprindere, fie prin salarii compensatorii sau concediere.

Surse apropiate discuţiilor spun că, din 2020, alte 1.200 de persoane care lucrează în zona tehnică vor fi concediate de către Telekom România, foarte probabil prin aceleaşi metode, conform economica.net.

Recomandările noastre:

Loading...

Revista Presei