Cum arată și cu ce se ocupă fiii cei mari ai lui Dan Bittman. Patrick si Alex au drumuri separate

de: Ana Toma
09 iun. 2021
Cum arată și cu ce se ocupă fiii cei mari ai lui Dan Bittman. Patrick si Alex au drumuri separate
Dan Bittman

Dan Bittman nu mai formează un cuplu cu Liliana Ștefan, însă asta nu înseamnă că artisului nu îi pasă de cei trei copii pe care îi are cu aceasta. Mai mult de atât, el a avut grijă ca unul dintre fiii săi să îi moștenească și talentul. 

Fiul mijlociu, Patrick termină liceul în acest an, drept urmare acesta a avut parte de o festivitate de final ca la carte. Părinții săi au fost alături de el, semn că de dragul copiilor, fostul cuplu nu are nicio problemă în a petrece timp împreună.

Cu ce se ocupă băieții lui Dan Bittman

Deși băiatul cel mare al cuplului, Alex, a ajuns deja să fie un nume cunoscut în muzică, nu se poate spune același lucru și despre fratele său. După examenul de Bacaalureat, Patrick își dorește să meargă la universitatea din Amsterdam.

El are de gând să opteze pentru filiala Business, deci practic nu vrea să o ia nici pe urmele tatălui, dar nici ale fratelui său mai mare. Cât despre Marc, fiul ce mai mic al familiei Bittman, acesta mai are încă timp să decidă ce vrea să facă mai departe.

Dan Bittman este mândru de copiii săi

Dan Bittman s-a arătat foarte fericit pentru reușita fiului său. Artistul a postat o poză alături de Patrick, alături de un mesaj din care se înțelege mândria acestuia.

“A venit rândul lui Patrick. După Alex, este al doilea absolvent al familiei, se pregătește Marc”, a postat Dan Bittman.

Dan Bittman și fiul său, Patrick Sursa foto: Facebook

Și Liliana Ștefan, mama băieților lui Dan Bittman, și fosta parteneră de viață a artistului, s-a arătat mândră de reușitele fiului său, așa că a postat și ea o fotografie. Aceasta mărturisește că își dorește ca fiul său să își urmeze toate visurile, ea susținându-l în orice își va dori să facă.

“Îl știu de când s-a înființat lumea. Lumea mea și lumea lui. De mic i-am zis în toate felurile posibile de la Bobel, că arăta ca o bobiță, la Prințul, pentru că are așa o atitudine. El este Patrick, băiatul cu inima de aur și vorba de miere.

Azi s-a încheiat un ciclu important pentru el, liceul. Urmează-ți visele, Patrick! Eu o să fiu mereu pe aproape, mândră de tot ce faci!”, a fost mesajul postat de Liliana Ștefan.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Liliana Stefan (@liliana_stefan)