Cum recunoști dacă ți s-au făcut farmece și cum poți dezlega vraja! Sfaturi de duh de la duhovnici  

Fiecare dintre noi avauzit de farmece, vrăji și vrăjitoare și cum anumiți oameni pot face rău altora doar prin descântece și ritualuri. În timp ce pentru mulți nu există și astfel de lucruri par imposibile, tradițiile și credința românească abundă de astfel de povești. Mai mult, și oamenii bisericii par să ia parte la acest subiect, existând exorcizări și rugăciuni cu privire la acest subiect. 

Cum recunoști dacă ți s-au făcut farmece

Cu toace că nu avem o literatură de specialitate în aceste privințe multe persoane cred în farmece și vrăji, pe internet existând atât anunțuri ale unor persoane care se consideră vrăjitoare, cât și oameni ai biserciii recunoscuți pentru rugăciunile pe care le fac în această privință. Se pare că farmecele sunt de mai multe feluri, de la a destrăma o familie, pentru a despărţi un cuplu sau pur şi simplu pentru ca persoana respectivă să se îmbolnăvească și să aibă o viață grea.

„În mod obişnuit, simptomele pe care le prezintă oamenii suferinzi din pricina magiei sunt următoarele: dureri groaznice de cap, fie în spatele capului, fie la frunte, fie între ochi. Palpitaţii, amorţelile inimii, mâinilor sau extremităţilor de jos, nemulţumiri în familie pentru lucruri neînsemnate, să nu poată sta omul în casa lui, să aibă capul greu, să fie indispus, să lenevească, să nu vrea să gătească sau să cureţe casa, să simtă că îl sugrumă ceva de gât, să simtă o greutate pe piept, să simtă că ceva umblă în trupul lui cu mare viteză, să se îmbolnăvească şi să sufere în timp ce medicii nu-i găsesc nimic, să aibă neputinte trupeşti, în timp ce mănâncă normal să piardă din greutate, să aibă temeri, să sufere de melancolie, etc. Acestea sunt câteva dintre simptomele din care cel căruia i-au fost făcute vrăji poate să înţeleagă dacă l-au atins”, a scris Nectarie Moulatsioti în cartea „Despre Farmece şi cum pot fi ele dezlegate”.

Cum se manifestă farmecele

Arhimandritul Nectarie descrie o serie de simptome care ar putea fi considerate drept efecte nefaste ale farmecelor. „Dacă cineva are capul greu sau dacă simte o apăsare pe piept nu trebuie să se gândească imediat că i s-au făcut farmece. Tot aşa cum unii nu vor să creadă nici în ruptul capului că li s-au făcut farmece (deşi găsesc pe pragul uşii diferite urme–broaşte moarte sau alte semne), tot aşa alţii sunt obsedaţi că li s-au făcut farmece, şi confundă stările de oboseală, sau rău fizic, cu manifestări ale farmecelor. Numai preoţii care păstrează dreapta-credinţă sunt în măsură să spună dacă cineva este sau nu sub influenţa farmecelor (ceilalti preoţi, care deschid cartea sau fac alte practici magice, încearcă să convingă oamenii că au farmece numai pentru a-şi mări numărul de clienţi)”, scrie acesta în cartea despre farmece.

Cum se pot dezlega farmecele

Se pare că singurul mod prin care aceste farmece ar putea fi desfăcute este întoarcerea la credință, prin Sfintele Taine: spovedanie, post, sfânta împărtăşanie şi rugăciuni ale preoților. Cei cărora preotul le-a descoperit că au vrăji făcute nu trebuie să meargă la descântători sau ghicitori deoarece ar putea să fie mai rău. Astfel, oamenii de credință spun că cei care cred că au farmece ar trebui să se spovedească mai des, să se împărtățească doar cu aprobarea preotului, să meargă la biserică și să mănânce anafură alături de câteva guri de apă sființită. De asemenea ar trebui să facă o sfeștanie în casă și să spună rugăciuni în fiecare seară și dimineață. Un al mod de a scăpa de farmece este acela de a-l ierta pe cel care le-a făcut.

Revista Presei