Cum se fierb ouăle corect! Greşeala majoră pe care o facem toţi

despre-oua-1-721×368

Cu toate că fierberea unui ou pare un lucru simplu, mulţi români fac o serie de greşeli grave atunci când recurg la această activitate. Pe cât de uşor pare, de multe ori nu reuşim să avem ceea ce ne dorim. Află cum poţi avea ouă moi sau fierte tari de fiecare dată, fără să greşeşti.

Greşeala pe care o facem toţi când fierbem ouă

Prima greșeală pe care o putem face atunci când fierbem ouă, chiar înainte de a te apuca, este că nu le păstrezi în locul și la temperatura potrivite, adică la frigider. Recomandarea este că temperatura de păstrare să fie între 1 și 4 grade Celsius. Totuşi, dacă trebuie ţinute la temperatura camerei, aceasta să nu depășească 20 de grade Celsius.

Țînând cont de aceste prime sfaturi păstrezi prospețimea și gustul oului. Atunci când vine vorba de fierberea ouălor mai există, însă, o serie de greșeli pe care oricine le-a făcut de-a lungul timpului. Iată o serie dintre ele şi cum pot fi evitate.

Greşeli majore la fierberea ouălelor

Una dintre cele mai mare greşeli este să pui ouăle la fiert imediat ce le-ai scos din frigider! O schimbare bruscă de temperatura poate duce la spargerea cojii sau poate reduce calitatea oului. Este recomandat să scoți ouăle din frigider cu 30 de minute înainte de a le fierbe.

O altă greşeală este fierberea apei înainte de adăugarea ouălelor, mai ales dacă acestea de abia au fost scoase din frigider. Riscul să spargi coaja este şi mai mare. Mai mult, dacă vrei ouă moi, încearcă să nu le fierbi continuu. Ce poţi face este să opreşti focul după ce apa a dat în clocot şi să le laşi timp de 3-5 minute în apa fierbinte, cu capac.

De asemenea, nu este bine să laşi ouăle prea mult în apă fierbinte. Dacă nu le scoţi imediat ce ai luat vasul de pe foc, ele vor continua să se coacă. În funcţie de cum îţi place oul, mai tare sau mai moale, scoatele mai târziu sau mai devreme din oală.

Cum se fierb ouăle corect

Chiar dacă nu este mare brânză să fierbi un ou, dacă nu ţii cont de aceste reguli ai putea să ai neplăceri la finalul operaţiunii. Ca ouăle să se fiarbă corect trebuie să urmezi aceste sfaturi. Mai ales acum, de Paşte, când fierbi mai multe, alege un vas suficient de mare, în care acestea stau lejer, nu unele peste altele. De asemenea, apa trebuie să fie suficientă şi să astupe ouăle în totalitate.

Nu fierbe ouăle prea mult! Ulterior, acestea trebuie puse în apă rece, imediat ce timpul de fierbere s-a scurs, pentru a evita întărirea lor prea tare, chiar dacă vasul nu mai este pe foc.

Citește și:

Revista Presei