Nu se mai pune problema de relaxarea în niciun oraș din țară, cu atât mai puțin în Capitală, unde incidența de infectare a ajuns la 2,05 la mia de locuitori.
Era inevitabil ca ascensiunea infectărilor din ultima perioadă să nu se resimtă și în cele mai mari orașe din țară, așa că bucureștenii trebuie să se pregătească pentru o serie de restricții, în curând.
Nu știm când va intra în vigoare decizia luată de CNSU, însă conform regulilor, Capitala ar urma să intre în scenariul galben având în vedere rata de infectare.
Cât despre restricțiile care urmează să fie impuse, ele sunt aceleași cu care ne-am obișnuit până în vară. Masca de protecție va deveni din nou obligatorie în aer liber, dar și în spațiile aglomerate.
De asemenea, funcționarea restaurantelor și a cafenelelor va putea fi posibilă doar la capacitate de 70 la sută. Cât despre competițiile sportive, ele se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane.
Comitetul pentru Situații de Urgență urmează să se întâlnească astăzi în cadrul unei ședințe pentru a decide dacă aceste restricții se vor aplica, dar și data la care vor intra în vigoare. Până acum, Bucureștiul se află în scenariul verde, fiind înregistrate 604 cazuri noi de infectare.