De ce am plecat de la Capital, unde eram redactor șef de aproape 2 ani

anca capital

Am fost timp de aproape 2 ani redactor șef la Capital. A fost de departe cea mai stresant-intensă perioadă a vieții mele. În timp ce mama, ființa pe care eu o iubesc cât galaxia întreagă și încă pe atât, era operată de cancer, eu trebuia să fiu creativă: să reconstruiesc un site lăsat în paragină și să vin cu un concept nou de revistă, care să iasă cumva din plutonul celor multe.

Era un haos pe care cumva am reușit să-l descurc într-un timp record. Și mama este bine. Am crescut site-ul într-o lună, cât alții în zece ani, iar revista s-a bucurat de mult succes. Apoi mi-am lăsat inspirația mult în unele gale și m-am implicat și la celebrele topuri. Am scris aproape toate coperțile și am primit aprecieri de la oamenii MARI ai acestei țări. Cu bucuria asta am rămas.

Însă valuri de răutați, critici de multe ori fără sens și multă ură s-au revărsat asupra mea încă de la primii pași în redacția Capital. Din interior și din exterior. Paradoxal, dar performanța naște monștri în cei din jurul tău, uneori. Le-am dus pe toate cu fruntea sus, afișând o mască de superioritate, dar m-a durut fiecare cuvânt, acuzație nedreaptă și fiecare trădare. Am ajutat mulți oameni, care în loc de mulțumesc, mi-au înfipt un cuțit în spate. Au uitat totul într-o clipă. Am și greșit, căci nimeni nu este perfect.

Cui mulțumesc

Fără să-mi dau seama Capital devenise viața mea întreagă. Eram conectată 24 din 24 de ore. Au fost momente în care am lucrat 6 săptămâni legat, câte 16 ore pe zi. Pare imposibil, dar eu am făcut asta. Am lucrat, nu de puține ori în locul altora și mi-am asumat roluri, care nu erau ale mele. Am suplinit mereu golurile și am creat permanent strategii și algoritmi, care să maximizeze resursele relativ puține pe care le-am avut la dispoziție.

Am lăsat în urmă o structură solidă și o mică parte din mine. De ce am plecat după atâta muncă și hiper-implicare? Pentru că era timpul. Universul cumva aranjează lucrurile ca atunci când ți-ai terminat misiunea într-un loc să mergi mai departe, spre noi provocări, pentru a crea și a te bucura din nou.

Cui mulțumesc? Fiecărui om care m-a apreciat, fiecărui om care m-a înjurat (au fost și de-astea), fiecărui om care mi-a vorbit urât, fiecărui om care m-a dezamăgit, fiecărui om care m-a mințit, care m-a denigrat și care mi-a făcut și rău și bine. Pentru că fiecare dintre ei mi-a oferit o lecție, din care eu am învățat să fiu mai bună cu mine însămi, în primul rând și să deschid ochii pentru a privi imensitatea lumii înconjurătoare.

Revista Presei