De necrezut! Ce pensie primește soția lui Traian Băsescu

De necrezut! Soția fostului președinte, Traian Băsescu, încasează o pensie care i-ar șoca pe mulți. Puțini știu motivul pentru care Maria Băsescu primește această sumă de bani.

Aceasta are 68 de ani și primeşte pensie de la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, potrivit declaraţiei de avere a soţului său.

Maria Băsescu nu a lucrat foarte mult la viața sa. Chiar ea a spus totul într-un interviu.

„De 15 ani sunt casnică. Nu am fost așa dintotdeauna. Când m-a cunoscut soțul meu lucram în turism, pe Litoral. Și imi plăcea foarte mult, pentru că totdeauna mi-a plăcut societatea, oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. Regret ca n-am mai putut lucra. V-am spus, îmi plăcea compania, agitația. Oricum, acum e prea târziu. După o pauza de 15 ani e greu să-ți reiei activitatea. Mi-am ieșit din mână, cum se spune.”

Astfel, potrivit declarației de avere a fostului președinte, Maria Băsescu a încasat, pentru ultimul an fiscal încheiat, de la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, o pensie totală de numai 1.720 de lei (ceea ce ar însemna circa 143 de lei/lună).

Ce job a avut soția lui Traian Băsescu?

Maria Băsescu a fost administrator al terenului agricol de 290 de hectare din comuna Nana timp de trei luni. Terenul este deţinut de fiica sa, Ioana Băsescu, de profesie notar.

Aceasta avea un salariu de 5.000 de lei/lună. În total, Maria Băsescu a câștigat 15 000 de lei.

Loading...

Revista Presei