Decizia momentului a fost publicată în Monitorul Oficial! Guvernul a decis! Ultimele măsuri luate prin OUG

Anunţ important pentru România, după ce măsurile economice luate de Guvern prin OUG pentru sprijinirea mediului de afaceri, precum şi cele de protecţie socială în contextul pandemiei de coronavirus au intrat în vigoare, fiind publicate sâmbătă în Monitorul Oficial.  

Ajutor pentru companii

Sâmbătă, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, prin care este reglementată acordarea de creditete pentru IMM şi este amânată plata taxelor locale. Astfel, liniile de credit şi împrumuturile pentru investiţii vor fi garantate în proporţie de maximum 80%, faţă de 50% anterior. De asemenea, valoarea maximă a liniilor de capital de lucru acordate unui beneficiar este de 5 milioane de lei, în timp ce pentru creditele de investiţii valoarea maxima a finanţării este de 10 milioane de lei. Pentru companiile micro sau mici, garanţia urcă la 90% din finanţare, iar o linie de credit poate ajunge la maximum 500.000 de lei în cazul firmelor micro, respectiv la 1 milion de lei în cazul celor mici. MFP va subvenţiona 100% din dobânzile pentru creditele ce urmează a fi garantate, atât pentru microîntreprinderi, cât şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Dobânda va fi subvenţionată de la momentul acordării creditului până la data de 31 martie 2021.

”Acordarea subvenţiei de dobândă se menţine în anii 2021-2022, începând cu luna aprilie 2021 doar încondiţiile în care creşterea economic estimată de CNSP pentru aceşti ani se situează sub nivelul celei înregistrate în anul 2020, şi se stabileşte prin Hotărâre de Guvern”, precizează instituţia. Obligaţiile fiscale restanţe şi alte creanţe bugetare se vor achita din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordate în cadrul programului. Perioada de garantare a creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru va fi de 36 de luni cu posibilitatea prelungirii cu 36 de luni. Pentru creditele de investiţii a fost menţinută perioada de 120 de luni.

MFP va acoperi de la buget şi comisionul de administrare pentru acoperirea costurilor de acordare şi monitorizare a garanţiilor acordate de FNGCIMM. Guvernul a decis prin această OUG şi prorogarea termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respective impozitul pe mijloacele de transport de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020, perioadă în care se vor primi în continuare bonificaţiile stabilite de consiliile locale. De asemenea, plata ratelor şi dobânzilor aferente împrumuturilor din venituri rezultate din privatizare acordate de Ministerul Finanţelor Publice unităţilor administrative-teritoriale se poate amâna, la cererea acestora, pe o perioadă de trei luni, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Mai mult, pe durata stării de urgenţă, întreprinderile mici şi mijlociicare deţin certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare. Un alt act normativ publicat, intrând astfel în vigoare, este Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Prin această OUG, Guvernul a stabilit că în timpul stării de urgenţă, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizaţia de care beneficiază salariaţii să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Nivelul indemnizaţiei va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. De aceste prevederi urmează să beneficieze salariaţii angajatorilor care îndeplinesc anumite condiţii.

Beneficii pentru salariaţi

De aceste prevederi urmează să beneficieze salariaţii angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiţii:

–  întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate şi deţin Certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situaţii de urgenţă conform metodologiei aprobată prin ordin.

– reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 şi nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizaţiei prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajaţii care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

”Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj se face în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor, iar aceste sume se reîntregesc din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene, în limita sumelor alocate pentru această intervenţie şi în conformitate cu prevederile şi regulile de eligibilitate ale Programului Operaţional Capital Uman”, precizează ministerul.

OUG introduce şi unele prevederi care să asigure acordarea, în continuare, a stimulentului de inserţie şi a indemnizaţiei de sprijin prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor. Guvernul a stabilit ca aceste drepturi să nu înceteze în situaţia în care părintele, ca urmare a instituirii măsurilor generate de starea de urgenţă, se află în situaţii de suspendare sau chiar de încetare a raportului de muncă sau de serviciu prin restructurarea/restrângerea activităţii angajatorului. Acordarea drepturilor, în aceste condiţii, se realizează pe o perioadă de 90 zile, după această perioadă urmând să fie reanalizată situaţia şi să se aplice prevederile legale corespunzătoare.

Actul normativ adoptat de Guvern mai prevede introducerea poştei electronice ca principal mijloc de comunicare între cetăţean şi autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, în vederea stabilirii drepturilor la beneficiile de asistenţă socială.

Loading...

Revista Presei