Decizie incredibilă luată de Andreea Bălan! Nu le va vedea niciodată pe fete: Doamne ferește

Apar noi detalii după divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea. Se pare că evenimentul a ajuns să creeze numeroase intrigi în sânul familiei actorului. Tatăl lui Burcea va avea enorm de suferit după ce fiul său s-a certat cu faimoasa artistă.

După ce tatăl actorului a recunoscut în public că a fost condamnat pentru crimă, acesta spune că în prezent se aștepta ca artista să îl caute, mai ales după ce și-a spus povestea vieții sale. Se pare că acesta voia își cunoască nepoatele, însă acum nu mai are nicio șansă, după marele divorț. În prezent există numeroase probleme legate de cele două fetițe ale fostului cuplu.

“Doamne ferește, Andreea nu vrea să se bage în problemele lui George cu părinții, nu vrea să audă de așa ceva, cu atât mai puțin de tatăl lui. Nu cred că domnul Burcea își va cunoaște vreodată nepoatele”, au explicat surse apropiate artistei pentru wowbiz.

Ce a transmis tatăl lui George Burcea

„Nu am cunoscut-o pe Andreea, dar mă așteptam ca după ce am apărut și mi-am spus povestea să mă caute. Am și eu ceva de zis. Aș vrea să le cunosc pe fete, de ce nu? Ele sunt copii, nu au nicio vină. Îmi pare rău că s-au despărțit”, a explicat Nelu Burcea, tatăl lui George.

Andreea Bălan trece prin clipe teribile

Cunoscuta artistă Andreea Bălan pare să treacă în continuare prin clipe teribile, acest lucru fiind cel mai vizibil în mesajele pe care le postează pe rețelele de socializare. Mai mult, artista și-a pus toată durerea ăn ultima sa piesă, ”Inimă de fier”, în care își deplânge problemele matrimoniale.

„Suntem definiți de trecut și de situațiile trăite în copilărie. Cu toții avem un bagaj emoțional pe care îl căram după noi în viață. Este foarte important să realizam că îl avem și să încercam să-l facem cât mai ușor, vindecând rănile trăite în trecut. Dacă nu facem acest lucru, în absolut orice situație, vom reacționa 90% în baza emoțiilor din trecut și doar 10% din realitatea prezentă. În mod inconștient, unii oameni sabotează relații de iubire, de business, de prietenie și au o percepție greșită asupra vieții, percepție programată în subconștient când erau mici de către familia în care au crescut”, a explicat Andreea Bălan, vorbind despre piesa sa.

Loading...

Revista Presei