Cea de-a doua ediție a reality show-ului Survivor România a însemnat o audiență uriașă pentru Kanal D și profit pe măsura cifrelor. De data aceasta, producătorii au reușit să adune concurenți, care au devenit foarte rapid personaje îndrăgite de public. Jador și Culiță Sterp au fost numele grele, care au adus mulți fani în fața micilor ecrane.
Ulterior, multe vedete au captat atenția și nici Războinici nu s-a lăsat mai prejos. Albert Oprea, Andrei Dascălu și Marius Crăciun au fost practic cei trei băieți, care s-au bucurat de cea mai mare susținere din partea publicului. De altfel, aceștia au și ajuns până în etapele finale.
Zanni a fost desemnat de public drept marele câștigător al trofelui Survivor România, dar mulți au considerat că Andrei merita premiul pentru că el s-a impus la ultimele probe sportive în fața Faimosului.
Chiar dacă Marea Finală s-a difuzat pe 10 iulie, fanii sunt în continuare conectați la show și vor să afle cât mai multe detalii despre concurenții favoriți. De exemplu, în prim plan este acum scandalul dintre Ana Porgras și Zanni, la doar o zi după ce competiția a luat sfârșit (detalii AICI).
Și tocmai pentru că publicul s-a dovedit a fi extrem de atașat de tot ce înseamnă fenomenul Survivor România, producătorii Kanal D au luat o decizie istorică: să mai prelungească încă o dată show-ul. Pentru că în mod normal, filmările ar fi trebuit să fie finalizat în luna mai, dar audiențele au făcut ca totul să dureze mai mult.
Așadar Kanal D va difuza ediții speciale ale Survivor Români în perioada 12 iulie – 25 iulie, în fiecare sâmbătă, în intervalul 20.00 – 22.00. Din producție vor face parte toți concurenții care s-au aflat în show, doar că vor fi protagoniștii celor mai importante și amuzante momente ale sezonului doi.
Este posibil ca surprizele să nu se oprească aici și să existe și o emisiune cu invitați speciali, în timp real. Rămâne de văzut ce ne vor pregăti producătorii, însă în mod cert Survivor România continuă.