Declarație pe propria răspundere: Cel mai simplu mod de a o completa. Nu ai nevoie de foaie și pix

coronavirus (2)

Începând de luni, 9 noiembrie, a intrat în vigoare un nou set de reguli menite să încetinească răspândirea coronavirusului. Printre noile măsuri se numără și o declarație pe proprie răspundere.

Astfel, începând de luni, 9 noiembrie, timp de 30 de zile, circulația pe timpul nopții va fi interzisă, cu excepția următoarelor motive:

a) „deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie,” se arată în Ordonanța publicată de autorități.

Cei care se deplasează în oraș pe timpul nopții trebuie să aibă asupra lor o declarație pe proprie răspundere care să conțină următoarele informații: numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Cea mai simplă metodă pentru completarea declarației pe propria răspundere:

Cea mai simplă modalitate de a completa declarația pe propria răspundere este să folosiți platforma online pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Pentru a face asta, trebuie să dați click aici.o În următorul pas trebuie să vă introduceți datele personale, să completați câmpurile legate de motivul deplasării și ziua în care o veți realiza, o semnați simplu, cu degetul pe ecran sau mouse-ul (dacă folosiți laptop sau computer) și o puteți fie scoate la imprimantă, fie salvați ca atare (ăn format pdf) în telefon, pentru a o arăta în caz că vi se solicită.

vă introduceți datele personale, completați câmpurile legate de motivul deplasării și ziua în care o faceți, o semnați (cu mouse-ul, sau pur si simplu cu degetul pe ecran dacă o completati pe telefon) și o puteți fie tipări fie salva ca atare (in format pdf.) în telefon și o puteți arăta dacă vi se solicită.

Revista Presei