Denise Rifai, în stare de șoc! Tocmai a primit o lovitură cumplită de la PNL

Lovitură cumplită pentru Denise Rifai. Cunoscuta prezentatoare de la Realitatea a fost forțată să intre în izolare, împreună cu toată echipa de filmare de la emisiunea Legile Puterii. 

Motivul acestei decizii este că în emisiunea Denisei Rifai a fost prezentă, aseară, Raluca Turcan, care este vicepreședinte al PNL.

Toţi membrii Biroului Permanent Naţional al PNL vor intra în izolare la domiciliu, după ce senatorul liberal Vergil Chiţac a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

„În timpul reuniunii Biroului Executiv, domnul ministru Victor Costache a confirmat faptul că un coleg de-al nostru, domnul senator Vergil Chiţac, a fost diagnosticat pozitiv. Adică este infectat cu COVID-19. Am decis că, având în vedere că senatorul Vergil Chiţac a participat la reuniunea Biroului Politic Naţional, toţii membrii Biroului Politic Naţional se vor izola la domiciliu, în conformitate cu deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. De asemenea, toţi senatorii au obligaţia să se izoleze. Nu aşteptăm ancheta epidemiologică. Atât timp cât există cel mai mic risc ca vreun membru al Biroului Politic Naţional care a participat la şedinţă să fie purtător al coronavirus, se izolează la domiciliu şi solicităm diagnosticarea rapidă”, a declarat Orban la Parlament.

Premierul interimar a solicitat ministrului Sănătăţii să creeze rapid un mecanism de derulare a anchetelor epidemiologice pentru toţi liderii PNL care s-au întâlnit recent.

„De asemenea, nu vom aştepta diagnosticele şi vom fi la dispoziţia medicilor epidemiologi pentru a putea derula ancheta epidemiologică cu toate persoanele cu care am intrat în contact, astfel încât să se poată dispune de urgenţă măsura de izolare la domiciliu”, a adăugat Orban.

Loading...

Revista Presei