Descoperire istorică! Cum scapi imediat de viroze și răceli: Studiu revoluționar al medicilor

Reușită istorică în domeniul medical. S-a aflat cum poți scăpa imediat de viroze și răceli. Este vorba despre un studio revoluționar al doctorilor.

Specialiștii vin cu vești neașteptate pentru noi toți. Este vorba de leacul pentru viroze și răceli. Aceștia au făcut o descoperire incredibilă.

Cum scapi de viroze și răceli

Specialiștii au făcut o descoperire revoluționară în medicină. Dacă ceea ce au aflat se adeverește, atunci nu ar mai trebui să ne temem de răceli şi de viroze. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii americani de la trei universităţi de prestigiu.

Potrivit unei analize atente, aceştia şi-au dat seama că nu trebuie să atace virusul, care ajunge în organismul nostru, ci o proteină din corp, care îi permite acestuia să se răspândească.
La început de toamnă, cazurile de răceli şi viroze respiratorii ori digestive explodează. Cei mai afectați sunt copiii. Virusul este inhalat de cei mici şi ajunge în căile respiratorii, iar de acolo intră în celulele corpului, în cele care au un anumit tip de proteină.

Aceasta este cea care ajută virusul să se răspândească în tot organismul. Cercetării de la Universităţile Stanford, California şi San Francisco şi-au dat seama că degeaba încearcă să atace virusul. Au ales să transforme celula pe care virusul o infectează într-un loc neprietenos şi să ahihileze proteina, anunță capital.ro.

Recomandările VoxBiz

Loading...

Revista Presei