Detalii șoc din trecutul Antoniei! A fost arestată. Are interzis în această țară

Ies la iveală detalii mai puțin cunoscute din trecutul Antoniei. Una dintre cele mai frumoase și apreciate cântărețe din România ascunde un trecut incredibil. A fost arestată și are interzis în această țară.

Antonia a fost arestată

Deşi are un uriaş succes şi concertează în multe ţări, artista nu are interzis în Statele Unite. Acesta este un subiect pe care Antonia l-a abordat foarte rar până acum.

Când avea 4-5 ani, cântăreața şi cei doi părinți ai ei s-au mutat în Statele Unite, unde au locuit circa 13 ani. Apoi, când Antonia a împlinit 18 ani, ea şi mama ei ar fi fost deportate, scria presa la acea vreme.

Mai mult, vedeta ar fi fost arestată pentru că nu ar fi avut actele în regulă. Atât ea, cât și mama ei, ar fi fost încătușate și urcate într-un avion spre România, Mai mult, au și primit interdicție de a se mai întoarce în Statele Unite.

Tom Boxer, cel care a lansat-o pe Antonia pe scena muzicală din România, este cel care a oferit detalii. Într-un interviu oferit în 2013, acesta a spus totul. “A fost deportată. Mi-a spus că nu avea actele în regulă și a prins-o poliția americană și a trimis-o în România. Știu că ea nu se poate întoarce în SUA”, anunță ciao.ro.

Artistul a mai povestit şi despre momentul în care a cunoscut-o pe Antonia, dar şi despre cum cânta aceasta la început: “La primul concert era varză. Căutați pe internet să vedeți.

Era pe la sală, la Bamboo. Instructorul meu mi-a făcut cunostință cu ea, mi-a zis că e talentată, că știe să cânte. Cânta în baie când am cunoscut-o eu.

Am luat-o lângă mine și timp de un an am lucrat la imaginea ei și am ridicat-o în slăvi peste tot pe unde mergeam, la emisiuni tv, la radio. La primul concert era varză. Căutați pe internet să vedeți cum cânta, în Bulgaria”, a povestit Tom Boxer.

Revista Presei