Dezastru pentru pensionari! Orban, obligat să spună adevărul: ce se întâmplă, de fapt pensiile în septembrie

pensie

Se anunță vremuri complicate pentru PNL. Bugetul de stat avea o gaură de 12 miliarde și înainte de pandemie, iar acum lucrurile par și mai gri. În acest context, PSD insistă pe mărirea pensiilor, așa cum prevede legea pe care au votat-o. Invitat la România Tv, premierul Ludovic Orban a fost obligat să spună adevărul pe acest subiect.

Acesta a declarat, sâmbătă seara, că pensiile vor crește, dar doar cu cât permite economia. El a evitat să spună dacă punctul de pensie va crește din septembrie cu 10 sau cu 40 de procente, conform promisiunilor anterioare. A precizat, însă că fiecare va primi pensia pe care o merită. Despre pensiile speciale, nimic. Acestea rămân în continuare neatinse și chiar cresc în fiecare lună.

Ce a declarat Ludovic Orban

„Pensiile vor crește, cu cât vor crește pensiile depinde de starea economiei și de capacitatea efectivă de a plăti pensiile. Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală, vrem să oferim garanția ficărui pensionar de a primi pensia pe care o merită.

La șase luni va trebui prezentat un raport privind situația economică și bugetară. Vom face prognozele de evoluție a economiei românești, la baza deciziei pe care o vom lua va sta realitatea economică. Repet, pensiile vor crește dar cu cât permite economia. Cu cât economia merge mai bine, pensiile vor crește cu un procent mai mare”, a declarat Orban la România Tv, care a recunoscut și că economia României o duce destul de rău.

„Toate economiile europene și a României au suferit de pe urma epidiemiei. Avem o scădere economică semnificativă. Ne dorim ca recuperarea să fie cât mai rapidă”, a mai spus premierul.

Revista Presei